Precizare SRI: La conferința de la Sinaia, serviciul a contribuit la asigurarea controlului antiterorist și pirotehnic

Serviciul Român de Informații precizează că la evenimentul organizat pe 16 aprilie la Sinaia, de către Mișcarea pentru o Europă Unită a Națiunilor și Libertăților, a contribuit la asigurarea controlului antiterorist și pirotehnic, dat fiind că la această manifestare au participat și europarlamentari.

Precizarea vine în contextul în care, în debutul conferinței organizatorii au mulțumit mai multor instituții, printre care și SRI, pentru sprijinul acordat în desfășurarea evenimentului.

Vorbitorul principal al conferinței de la Sinaia, intitulată ''Europa noastră — Europa Națiunilor'', a fost Marine Le Pen, președintă a Frontului Național din Franța, membră a Parlamentului European.

"La evenimentul organizat sâmbătă, la Sinaia, de Mișcarea pentru o Europă Unită a Națiunilor și Libertăților, Serviciul Român de Informații a contribuit, alături de alte instituții din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (în speță, Jandarmeria și Poliția), la asigurarea misiunilor de control antiterorist și control pirotehnic, în vederea securizării spațiului destinat desfășurării evenimentului, dat fiind faptul că la manifestare participau și europarlamentari", menționează Biroul de presă al SRI.

AGERPRES/(AS — autor: Cătălin Alexandru, editor: Andreea Rotaru, editor online Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică