Precizări MAE în cazul accidentului de pe aeroportul din Budapesta: Opt români răniţi uşor

Opt cetăţeni români au fost răniţi uşor în urma unui accident produs duminică pe Aeroportul internaţional ''Ferenc Liszt'' din Budapesta, în care au fost implicate două microbuze care transportau pasageri, informează Ministerul Afacerilor Externe.

''Ambasada României la Budapesta are în atenţie accidentul produs pe Aeroportul internaţional 'Ferenc Liszt' din Budapesta, în care au fost implicate două microbuze care transportau pasageri, printre care şi cetăţeni români. Misiunea diplomatică a efectuat demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare'', se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Conform datelor obţinute, accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a 8 cetăţeni români, care au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Dintre aceştia, doi au fost transportaţi la o unitate medicală din apropiere pentru verificări suplimentare. La momentul de faţă, un singur cetăţean român mai este internat pentru tratament de specialitate, precizează MAE.

Ambasada României în Ungaria monitorizează situaţia, menţine legătura cu autorităţile locale şi unitatea spitalicească, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări, mai spune MAE. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele