Predoiu despre amendamentele lui Nicolae la proiectul privind grațierea: Slugile corupților luptă pentru corupți

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu afirmă că senatorul PSD Șerban Nicolae, prin amendamentele depuse la proiectul de lege privind grațierea, luptă pentru corupți.

"Mulți sunt indignați că (senatorul) Șerban Nicolae ține morțiș să scoată corupții din pușcărie cu amendamentele sale. Am văzut în presă o fotografie cu dânsul pe post de șofer al lui Cătălin Voicu, care era pe vremuri samsar de soluții corupte în justiție și "tzutzăr" al lui Adrian Năstase. Simplu: slugile corupților luptă și vor lupta întotdeauna pentru corupți", a scris Predoiu, marți, pe Facebook .

Luni, senatorul Șerban Nicolae a depus la Comisia juridică o serie de amendamente la proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate. Aceste amendamente prevăd, printre altele, că se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la trei ani inclusiv; pedepsele de până la șapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mic de trei ani; parțial, cu trei ani, pedepsele de până la șapte ani inclusiv, a căror efectuare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mare de patru ani.

Proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate, inițiat de Guvern, va fi dezbătut marți pentru raport în Comisia juridică a Senatului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Tipic pentru România / Corveta nouă a Marinei renunță la rachetele americane pentru un sistem turcesc

4 VIDEO Din România asta s-a născut România de astăzi...

5 Alerte de vânt puternic în șapte județe: maximele ajung însă la 26 de grade