Predoiu: Ponta nu încetează să atace parșiv DNA

Predoiu: Ponta nu încetează să atace parșiv DNA

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu susține că premierul Victor Ponta ''atacă parșiv DNA'' și spune că prin declarația făcută la Comitetul Executiv Național al PSD ''vrea să spună pe ocolite'' că Direcția Națională Anticorupție nu ar avea împotriva lui probe, ci interese politice. ''Ponta nu încetează să atace parșiv DNA. Prin fraza "Nu ne dă jos PNL, ci DNA", Ponta vrea să spună pe ocolite că DNA nu ar avea împotriva lui probe, ci interese politice, ceea ce este desigur o nouă ticăloșie politică din partea premierului. Ponta încalcă din nou obligația de rezervă pe care premierul o are în raport cu procedurile judiciare și imparțialitatea procurorului. Victore, tu o să cazi pentru că ai guvernat prost sau — tu știi mai bine — dacă ai călcat legea! În cazul memorandumului Rompetrol, de exemplu'', a scris Predoiu, joi, pe Facebook.

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat joi, în deschiderea lucrărilor Comitetului Național Executiv al partidului, că majoritatea parlamentară funcționează și că liberalii nu vor putea prelua puterea de la social-democrați, iar dacă DNA "dă jos" PSD, "asta e, partidul rezistă în orice condiții" .

"Foarte mulți dintre colegii noștri, unii pe bună dreptate, pentru că au greșit — și mă refer aici la unii mai recent apăruți în opinia publică—, alții pe nedrept au avut de suferit. Important este că, oricâți dintre noi nu mai sunt la această masă, partidul este tot la 40% și tot o să câștigăm alegerile locale și generale. Sper că dacă le câștigăm să și putem face treabă. (...) Noi ne bazăm pe oameni și o să câștigăm din nou alegerile. Vă asigur că acest Guvern își va face treaba. În Parlament nu ne poate da jos PNL. Dacă ne dă jos DNA, asta e. Partidul nostru rezistă în orice condiții, dar în Parlament majoritatea funcționează și sunt convins că vom fi pe primul loc și în 2016", a spus Ponta. AGERPRES


populare
astăzi

1 Imagini hot! / Profesoară de biologie prinsă de elevi că făcea videochat

2 De citit... / Da, oameni buni, asta este o realitate despre care la noi se face o bășcălie prostească...

3 Hopa! Vine greaua pentru Rusia de la „prietenul” Trump?

4 „Începe să se întrevadă cum va arăta sfârșitul războiului”. Soluțiile Ucrainei pentru a învinge Rusia, chiar dacă ar mai pierde teritorii

5 Haos la Moscova. O bandă de migranți înarmați cu lopeți și răngi a făcut ravagii pe străzile orașului