Premieră chirurgicală la Spitalul ''Bagdasar-Arseni'' pentru ameliorarea efectelor limfedemului

Premieră chirurgicală la Spitalul ''Bagdasar-Arseni'' pentru ameliorarea efectelor limfedemului

La Spitalul Clinic de Urgenţă ''Bagdasar-Arseni'' au fost efectuate joi, pentru prima dată într-o unitate sanitară de stat din România, proceduri microchirurgicale reconstructive specifice pentru ameliorarea efectelor limfedemului la două paciente.

Echipa medicală care a realizat intervenţiile a fost formată din medicul primar Silviu Adrian Marinescu, medicul specialist Anca Bordianu, medicul rezident Irina Ilie (Leoveanu) de la Secţia de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă a spitalului, sub supravegherea şi consultarea medicului Edward I. Chang de la Departamentul de Chirurgie Plastică al MD Anderson Cancer Center, Houston, USA.

"Cancerul de sân reprezintă o problemă importantă de sănătate în ţara noastră şi, în afară de tratamentul chirurgical care presupune de cele mai multe ori extirparea sânului, dar şi a ganglionilor limfatici de la nivelul axilei, intervin şi unele probleme ulterioare. (...) După extirparea ganglionilor limfatici de la nivelul regiunii axilare, nemaiexistând acest drenaj limfatic, tot membrul superior se umflă, împiedicând funcţionalitatea normală a mâinii respective şi determinând şi tulburări de altă natură, de natură estetică, grevând viaţa socială ulterioară a pacientelor. Până acum, acest limfedem era tratat, de regulă, prin metode conservatoare - anumite masaje, un drenaj limfatic efectuat pe membrul respectiv, montarea unor dispozitive elastice care mai ajutau la remiterea lui şi, în cele din urmă, se practicau şi anumite intervenţii chirurgicale de excizie pur şi simplu a ţesuturilor edemaţiate, dar cu sechele post operatorii destul de neplăcute pentru pacienţi şi fără a rezolva pe deplin afecţiunea", a explicat medicul Silviu Marinescu.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO



El a menţionat că în străinătate, de ceva vreme, s-au dezvoltat tehnici microchirurgicale care permit refacerea drenajului limfatic şi remiterea edemului.

"Aceasta este noutatea zilei de ieri. Şi la noi în ţară s-au făcut deja două intervenţii chirurgicale şi sperăm ca, de acum încolo, să fie cât mai multe intervenţii de microchirurgie care presupun anastomoza unor mase mici, vase limfatice şi vene, care să permită ca limfa să fie preluată de sistemul venos al pacientei şi membrul respectiv să îşi revină la normal. Acestea este un tip de intervenţie, iar celălalt tip de intervenţie presupune transferul liber al unui ganglion limfatic din altă regiune în regiunea afectată care să poată prelua limfa în exces de la nivelul membrului respectiv", a adăugat Marinescu.

Aceste tehnici se pot aplica nu numai membrului superior, dar şi membrului inferior, întrucât limfedemul poate să apară şi la acel nivel, în special, după excizia unor tumori din sfera genitală, dar şi la alte patologii, a indicat medicul.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO



Potrivit medicului Anca Bordianu, rezultate în urma intervenţiei chirurgicale pot să apară după o perioadă "destul de lungă". Aceste intervenţii se fac cu avizul medicului oncolog.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO



"Colegii de la Secţia de Chirurgie Plastică au realizat în premieră naţională o nouă tehnică ce vine în ajutorul multor pacienţi grevaţi de o invaliditate atât funcţională, cât şi, haide să recunoaştem, estetic", a spus directorul medical al instituţiei, Mircea Gorgan. AGERPRES/(A, AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)

*** Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…