Premiere la Campionatul Mondial din Qatar: prezența femeilor arbitru și tehnologia semiautomată a offside-ului INFOGRAFIC

Premiere la Campionatul Mondial din Qatar: prezența femeilor arbitru și tehnologia semiautomată a offside-ului INFOGRAFIC

Începând din acest weekend se deschide lumea celei de-a XXI-a ediții a Campionatului Mondial de Fotbal. Atmosfera este tăioasă, departe de a fi una festivă – pe de o parte, iarna nespecifică unui astfel de eveniment, care le-a luat din elan multor microbiști, pe de cealaltă parte, cangrena corupției care seceră legăturile oricum fragile dintre integritatea sportivă și rigiditatea unui business.

Campionatul Mondial se va desfășura între 20 noiembrie și 18 decembrie. FOTO: Shutterstock

Contextul socio-politic nu îți permite să închizi ochii când datele sunt clare ca lumina zilei. Cea mai mică țară din istoria CM, cu zero infrastructură pentru fotbal, găzduiește cea mai scumpă ediție a evenimentului. Bineînțeles că toate privirile s-au îndreptat către Fata Morgana – dacă n-a avut ocazia să vadă cum a fost ridicată Roma, lumea observa cum se ridică un templu al fotbalului în Qatar. Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de dureros și de revoltător: cu sacrificii umane. Că drepturile omului și, mai ales, drepturile femeii sunt de domeniul SF-ului acolo, asta știe întreaga Planetă, însă noua țară-gazdă a CM a aprins scânteia protestelor când investigațiile au arătat că în loc de codul muncii, au codul sclaviei moderne. Mai mult, în urmă cu 12 ani, FIFA oferea, ca niciodată, dublă candidatură: trimitea fotbalul către cele mai neprietenoase zone climatice ale lumii, Rusia și Qatar. Cum? Mită oferită membrilor conducerii FIFA care au votat țările câștigătoare. De curând, Sepp Blatter, președintele FIFA de atunci, a recunoscut mișcarea și și-a asumat vina. Galateea se frângea în mâinile lui Pygmalion.

image

Dincolo de probleme, omului îi rămâne fotbalul. Și, punând sub lupă sportul-rege, ediția de anul acesta aduce premiere pentru CM:

• Se pot face cinci schimbări, însă cu condiția ca jocul să fie întrerupt de doar trei ori.

• Echipele vor avea 26 de jucători în loc de 23.

• La executarea loviturilor de la 11 metri, portarii trebuie să aibă un picior pe linia porții.

• Tehnologia semiautomată a offside-ului (explicată în infograficul de mai sus) – o îmbunătățire a VAR, la care a contribuit Arsène Wenger.

• În rândul arbitrilor vor fi prezente femei.

image

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...