Premierul desemnat, Sorin Grindeanu: Am primit un sms - 'Succes. Klaus Iohannis'

Premierul desemnat Sorin Grindeanu a declarat vineri că a primit vestea că nominalizarea sa a fost acceptată de către șeful statului printr-un sms pe telefon cu textul "Succes. Klaus Iohannis".

Grindeanu l-a sunat imediat pe președintele PSD, Liviu Dragnea, pe care l-a rugat să vadă dacă numărul de telefon de pe care a primit sms-ul îi aparține președintelui Klaus Iohannis. Acesta a arătat că, după ce i-a verificat numărul de telefon, i-a răspuns: ''Mulțumesc, dl președinte!''.

Premierul desemnat Sorin Grindeanu a precizat că discuția avută joi cu șeful statului a decurs în mod decent și nu i-a fost cerută o listă cu viitorii membri ai Guvernului. Acesta a adăugat că de vineri dimineața de când a aflat că a fost desemnat a avut discuții legate de calendarul de formare și învestire a noului Guvern.

"De azi de când am aflat că sunt desemnat am avut discuții legate de calendar, dacă acest calendar, cu acea rezervă legată de depunerea jurământului, va fi respectat, atunci în aceeași seară (pe 4 ianuarie — n.r.), la ora 21,00, o să facem prima ședință de guvern", a arătat Grindeanu.

El a adăugat că există disponibilitatea de a avea discuții cu UDMR și cu minoritățile, după ce vor fi depuse la Parlament programul de guvernare și lista cu structura Cabinetului.

"Am văzut că alte formațiuni au anunțat că nu votează (Guvernul — n.r.), înainte să vadă programul de guvernare și componența. Mi se pare o abordare greșită, dar e treaba dânșilor", a completat Sorin Grindeanu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 România ratează 100 de kilometri de autostradă în 2026: de ce s-a blocat A7

2 BREAKING Lucian Pahonțu, șeful SPP, a dat în judecată Ministerul Educației în mijlocul controverselor legate de teza sa de doctorat

3 Român stabilit în Anglia, dispărut fără urmă înainte de zborul de întoarcere

4 VIDEO Filmul cu generalul Dorin Ioniță în timp ce își bate violent amanta. La scurt timp, s-a sinucis

5 Zborurile de lux spre Mykonos scot la iveală rețeaua de putere din Constanța