Premierul spaniol îi urează succes lui Trump și speră să mențină relațiile bune cu SUA

Șeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, i-a urat vineri succes în activitate noului președinte al SUA, Donald Trump, și i-a mai urat să ia decizii înțelepte, exprimându-și totodată încrederea că vor fi menținute relațiile bune pe care Statele Unite le au cu Spania, în calitate de "parteneri și aliați", transmite EFE.

Rajoy a dat asigurări că Spania dorește să mențină cea mai bună relație cu cea mai mare putere a lumii, ale cărei decizii îi afectează pe toți cetățenii.

Premierul conservator spaniol a calificat drept "magnifică, profitabilă și utilă" relația cu președintele care tocmai și-a încheiat mandatul, Barack Obama, și a spus că așteaptă să aibă aceleași relații, ba chiar mai bune, cu noul președinte.

Donald Trump a depus vineri jurământul, devenind cel de-al 45-lea președinte al SUA .

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 VIDEO Hopa / Senatoarea „transferată” la PSD este sora prospăturii lui Băluță...

3 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

4 Scandalul din AUR ia proporții!

5 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump