Preşedintele AEP se va întâlni pe 19 august cu reprezentanţii asociaţiilor civice care doresc promovarea votului în străinătate

Preşedintele AEP se va întâlni pe 19 august cu reprezentanţii asociaţiilor civice care doresc promovarea votului în străinătate

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, va avea pe 19 august, la ora 10.00, o întâlnire cu reprezentanţii a 29 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri civice care au redactat o scrisoare deschisă prin care solicită intensificarea măsurilor de promovare a votului în străinătate.

Conform unui comunicat AEP, întâlnirea de vineri dintre preşedintele autorităţii şi reprezentanţii asociaţiilor nu a mai avut loc, deoarece liderii organizaţiilor nu au putut fi prezenţi. Drept urmare, întrevederea a fost reprogramată.

"AEP aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că astăzi, 9 august, nu a participat niciun reprezentant al celor 29 de asociaţii civice invitate de preşedintele AEP la o discuţie pe tema problemelor ridicate de acestea în scrisoarea deschisă adresată luni, 5 august 2019, atât Autorităţii, cât şi Ministerului Afacerilor Externe (MAE). În dimineaţa zilei de 9 mai, unul dintre semnatarii scrisorii deschise, preşedintele asociaţiei Rezist Zurich, a solicitat reprogramarea întâlnirii peste 10 zile, motivând că termenul a fost prea scurt, iar pentru semnatarii din diaspora deplasarea la Bucureşti a fost greu de realizat din punct de vedere logistic", se arată în comunicatul AEP.

Conform aceleiaşi surse, invitaţia a fost lansată de preşedintele AEP pe 5 august, prin intermediul unui comunicat de presă emis ca răspuns la scrisoarea deschisă apărută în presă în dimineaţa aceleiaşi zile. Prin intermediul documentului remis presei, cele 29 de asociaţii civice au solicitat AEP şi MAE informaţii privind măsurile întreprinse pentru promovarea modalităţilor de vot pe care le au la dispoziţie alegătorii din străinătate la alegerile prezidenţiale. La întâlnirea care ar fi trebuit să aibă loc vineri la sediul AEP au fost prezenţi şi oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe şi ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), reiese din comunicat.

"Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, transmite celor 29 de asociaţii civice preocupate de votul românilor din străinătate la alegerile prezidenţiale din acest an că rămâne deschis dialogului şi că va da curs oricărei invitaţii venite din partea acestora, în ţară sau în străinătate, la o dată agreată de reprezentanţii lor", se mai arată în comunicat.

Pe 5 august un număr de 29 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri civice au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, şi ministrului Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, prin care atrag atenţia că, dacă se menţine ritmul actual de înscriere, până la împlinirea termenului limită se vor pre-înregistra doar 40.000 de cetăţeni pentru votul în diaspora. Semnatarii susţineau că procedura electorală propusă de AEP este "insuficient cunoscută", subliniind totodată că informaţiile de interes public şi comunicarea dinspre instituţiile statului pot fi îmbunătăţite.

În aceeaşi zi, AEP anunţa că, alături de Ministerul Afacerilor Externe, va da detalii suplimentare cetăţenilor din diaspora privind scrutinul pentru prezidenţiale începând cu data de 28 august, când debutează perioada electorală.

Autoritatea menţiona că a lansat portalul www.votstrainatate.ro "încă dinaintea promulgării Legii nr. 148/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, iar acesta a devenit funcţional în aceeaşi zi în care a intrat în vigoare această lege, mai exact în data de 28 iulie 2019, ora 12,00".

Sursa citată adăuga că, pe parcursul lunii august, conducerea AEP, alături de reprezentanţii MAE şi ai Ministerul Românilor de Pretutindeni, va participa la întâlniri cu reprezentanţii comunităţilor de români din străinătate, organizate la sediile misiunilor diplomatice din principalele oraşe europene, precum şi la întâlniri cu reprezentanţii comunităţilor de români din străinătate aflaţi în vacanţă în România. AEP mai arăta că, alături de MAE şi MRP, se află "în proces de elaborare a mai multor tipuri de materiale informative destinate alegătorilor şi anume clipuri de informare şi materiale tipărite (broşuri, pliante şi ghiduri)". AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...