Președintele afgan promite să 'îngroape' combatanții Statului Islamic prezenți în țara sa

Președintele afgan promite să 'îngroape' combatanții Statului Islamic prezenți în țara sa

Președintele afgan Ashraf Ghani a promis luni să 'îngroape" filiala grupării Statul Islamic (SI) prezentă în țara sa, în timp ce armata americană se bucură de acum de puteri extinse în lupta sa împotriva jihadiștilor, informează AFP.

Statul Islamic reunește foști talibani dezamăgiți de conducerea lor și foști membri ai TTP (Tehreek-e-Taliban Pakistani), filiala pakistaneză a mișcării, sub drapelul 'provinciei Khorasan", un termen care face referire la Afganistan, Pakistan și zone din țările vecine.

Însă, în estul Afganistanului, SI se confruntă cu trei inamici: talibanii, armata afgană și dronele armatei americane.

'Daesh (acronimul în arabă pentru SI) s-ar putea afla pe un drum fără întoarcere. Vom îngropa Daesh', a afirmat Ghani într-un interviu acordat BBC.

Pentru a-și atinge acest obiectiv, armata și poliția afgană au lansat recent o ofensivă în Nangarhar, o provincie frontalieră din Pakistan unde rebelii talibani se află de mult timp. În plus, Kabulul poate conta pe sprijinul Washingtonului care-și intensifică lupta împotriva SI în regiune. Departamentul de Stat american a anunțat pe 14 ianuarie că SI din Pakistan și Afganistan se află pe lista neagră a organizațiilor teroriste. Câteva zile mai târziu, potrivit Wall Street Journal, administrația președintelui Obama a acordat armatei americane o autonomie crescută în lupta împotriva jihadiștilor.

Statul Islamic din Afganistan și Pakistan și-a intensificat ofensiva în regiune comițând numeroase 'atrocități', precum decapitarea unor polițiști afgani, capetele acestora fiind apoi prezentate într-o înregistrare video. De asemenea, SI a revendicat pe 13 ianuarie primul său atac împotriva statului pakistanez după un asalt, eșuat, împotriva consulatului pakistanez la Jalalabad, în estul Afganistanului. Șapte soldați și polițiști au fost uciși în atac.

AGERPRES/(AS — autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Niciodată mai mult de o noapte” / Noi amănunte picante despre „intelectuala” lui Reghe

2 Fotografii cu Prodanca goală și cu mâna la „fofo” scăpate pe internet

3 Așa arată Sharapova în realitate. Restul e photoshop și iluzie...

4 VIDEO Priviți ce palat și-a cumpărat fugarul Rizea la Chișinău!

5 „Am decis să încercăm din nou”