Preşedintele ASF: Este nevoie de informatizare excesivă a instituţiilor şi companiilor din România

Preşedintele ASF: Este nevoie de informatizare excesivă a instituţiilor şi companiilor din România

România are nevoie de o digitalizare excesivă a instituţiilor şi a companiilor, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

"Nevoia de a face digitalizare în România este extrem de mare, având în vedere şi această pandemie cu care ne confruntăm de un an de zile şi care nu a făcut decât să accelereze acest proces al digitalizării la care, oricum, România trebuia să adere mai devreme sau mai târziu. Este nevoie de digitalizare, de informatizare excesivă a instituţiilor, a companiilor, astfel încât informaţia de care avem nevoie să fie într-un timp extrem de scurt, acolo unde trebuie să fie procesată şi unde trebuie să fie luate decizii. În acest sens, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate să fie parte integrantă a programelor de finanţare europeană, respectiv să fie eligibilă pentru aceste proiecte europene, astfel încât să determine digitalizarea şi piaţa să se echilibreze, să putem să beneficiem, noi şi cetăţeanul, de cele mai bune informaţii", a afirmat Marcu.

Acesta a adăugat că, în cursul anului 2021, ASF are în plan derularea unor programe cu fonduri proprii, care însă "nu rezolvă totul, pentru că este mai mare nevoie de finanţare".

"În acest moment, şi noi şi companiile din piaţă avem nişte programe de digitalizare nu atât de ample cât ar trebui să le avem, în funcţie de posibilităţile financiare pe care le deţinem, dar obiectivul este ca această digitalizare să rezolve toate probleme din piaţă având în vedere că prin informatizare Autoritatea va avea în permanenţă toate informaţiile de care are nevoie şi să ia deciziile într-un timp extrem de scurt. În ceea ce priveşte programele Autorităţii cu fonduri proprii, în anul 2021, sunt unele destul de ambiţioase, dar asta nu rezolvă totul, pentru că este mai mare nevoie de finanţare ca să ne ducem la bun sfârşit proiectele pe care le avem. Trebuie să recunoaştem că, în acest moment, noi ca Autoritate, suntem încă tributarii scrisului, a programelor informatice destul de simpliste care nu duc la o rezolvare foarte clară a problemelor care sunt în piaţă", a susţinut şeful ASF.

Fundaţia Institutul de Studii Financiare şi trustul de presă DC Media Group organizează, joi, conferinţa online "Quo Vadis 2021!" - ediţia a III-a, Digitalizarea asigurărilor - prioritate Zero!". AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...