Preşedintele Concordia: Susţinem o creştere a salariului minim, dar fără a pune o presiune insuportabilă pe companii

Preşedintele Concordia: Susţinem o creştere a salariului minim, dar fără a pune o presiune insuportabilă pe companii

Preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, Steven van Groningen, consideră că o creştere a salariului minim trebuie să fie realizată printr-o formulă clară şi predictibilă, dar fără a pune o presiune insuportabilă pe companii.

"Concordia doreşte ca, împreună cu partenerii sociali, să stabilească un calendar al creşterilor salariului minim pentru următorii 3-4 ani, după o formulă clară, care să ducă la o creştere a veniturilor angajaţilor, dar fără a pune o presiune insuportabilă pe companii. Şi o formulă care să fie predictibilă. În opinia noastră, putem agrea cu partenerii sociali o creştere reală anuală fixă care să fie ajustată cu rata inflaţiei şi productivitatea. Concordia a avut anul acesta discuţii constante cu ceilalţi parteneri sociali reprezentativi la nivel naţional pentru a stabili calendarul de creştere până în 2024. Credem că putem ajunge împreună, prin dialog, la o formulă care să poată reprezenta o îmbunătăţire a nivelului de trai pentru cei care sunt plătiţi cu salariul minim. În acelaşi timp, am vrea să înţelegem mai bine situaţia celor 1,6 milioane de lucrători cu salariul minim din România, pentru a avea o imagine mai pertinentă", a susţinut van Groningen la reuniunea Comitetului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

Acesta a adăugat că "împreună cu partenerii sociali, vom negocia o creştere care să compenseze pentru rata inflaţiei şi să aducă şi ceva în plus într-o formulă care să poată fi replicată în anii viitori, pentru a ne asigura că toţi cei care muncesc pot duce un trai decent şi companiile pentru care lucrează rămân competitive". "Guvernul s-a angajat să ne pună la dispoziţie prin ministerele Muncii şi de Finanţe datele necesare", a spus preşedintele Concordia.

Confederaţia Patronală Concordia este reprezentativă la nivelul economiei naţionale şi partener de dialog social. Organizaţia reprezintă, în acest moment, 15 dintre cele mai puternice sectoare din economie (automotive, energie şi utilităţi, financiar-bancar, hotelier, IT, retail, transport), cu un total de peste 350.000 de angajaţi şi mai mult de 2.000 de companii, deopotrivă mari şi mici, cu capital românesc şi străin, având o perspectivă diversă şi echilibrată asupra economiei naţionale.

În acelaşi context, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a anunţat, marţi, că susţine majorarea cu 200 de lei a salariului minim pe economie pentru anul 2022, fără impozitarea de stat a acestei sume, astfel încât toată suma să ajungă în buzunarul angajaţilor.

De asemenea, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a afirmat că sindicatele au solicitat majorarea salariului minim cu 250 de lei brut, dar ministrul Muncii se teme că măsura va duce la pierderea de locuri de muncă.

La nivel de autorităţi, premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, la finalul reuniunii Consiliului Tripartit, că salariul minim pe economie trebuie să crească şi a precizat că, în discuţiile cu sindicatele şi patronatele, s-a decis ca, până la finalul lunii octombrie, să fie convenită o formulă de calcul.

La rândul său. ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a susţinut că "în societate există o concluzie generală, aceea că nivelul actual al salariului minim este insuficient şi este nevoie de o creştere a acestuia, dar care să fie sustenabilă din partea mediului economic şi să conducă la o creştere reală a calităţii vieţii". AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…