Preşedintele FNGCIMM: Băncile au acordat credite de 4 miliarde de lei în Programul IMM Invest

Preşedintele FNGCIMM: Băncile au acordat credite de 4 miliarde de lei în Programul IMM Invest

Băncile au acordat, până luni (15 iunie, n.r.), credite în sumă de 4 miliarde de lei în Programul IMM Invest, iar în această săptămână se va depăşi borna de un miliard de euro, echivalent, a declarat miercuri Cristian Păun, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA - IFN (FNGCIMM SA - IFN).

"Unde a ajuns astăzi programul IMM Invest. Probabil nu foarte departe cum s-ar aştepta unii. Din punctul meu de vedere cred că este în parametri acest program. Şi ca să dau câteva cifre. Luni, programul s-a apropiat de 4 miliarde de lei credite acordate. Asta înseamnă undeva pe la un miliard de euro ne apropiem şi cred că săptămâna aceasta trecem de bornă. Programul are 3 miliarde de euro plafon aprobat, deocamdată. Deci am dat deja un miliard într-o lună şi jumătate, împreună cu băncile, sigur", a spus Păun, la conferinţa "România, Încotro? Economia în Era Covid 19 Perspective economice & Digitalizare".

Acesta a precizat că programul, din punctul său de vedere, "este bine şi are o dezvoltare foarte bună".

"(...) nu te poţi duce în acest program cu alt gând decât acesta, că te duci să iei un credit pe care trebuie să-l şi dai înapoi. Repet, o afacere ar trebui să aibă resursa în viitor să returneze aceste finanţări sau să plătească dividende acţionarilor. Altfel, acea afacere cu siguranţă este nesustenabilă. Or, România este prea săracă să-şi mai permită finanţarea de afaceri nesustenabile. Nu mai trebuie să irosim banii şi să ne treacă aceşti bani printre degete. Deci IMM Invest este un program de credit, de creditare a sectorului IMM. Nu este asistenţă financiară nerambursabilă. Banii trebuie daţi înapoi. Nu este ajutor de stat direct. Nu este finanţare directă din bugetul de stat. Cu alte cuvinte, nu statul dă banii. ci banii sau capitalul vine din zona băncilor, din economisiri şi este pus la lucru cu ajutorul expertizei pe care o au băncile", a afirmat Cristian Păun.

Preşedintele FNGCIMM a menţionat că IMM Invest este supus rigorilor bancare din România conform normelor prudenţiale al Băncii Centrale.

IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani. Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.

Marţi, premierul Ludovic Orban a declarat că datele la zi arată că există peste 4.750 de firme cărora li s-a aprobat creditul prin Programul IMM Invest. AGERPRES/(A, AS - autor: George Bănciulea, editor: Daniel Badea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 „15.000 de euro în numerar, 4.000 de euro în bijuterii. Eram furioasă”

3 Stupoare la Chișinău după rezultatele unui sondaj realizat în România. Jurnalist: „Nu pot să înțeleg această combinație de trădare și spaimă”

4 Ce ar putea fi misterioasa aeronavă care s-a prăbușit recent lângă baza Area 51

5 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”