Preşedintele Iohannis a promulgat legea referitoare la persoanele ce nu pot avea calitatea de fondator al unei societăţi

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea legii referitoare la persoanele ce nu pot avea calitatea de fondator al unei societăţi.

Actul normativ prevede că "nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori cărora li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de fondator ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege".

Şeful statului a sesizat CCR privind Legea pentru modificarea alin. (2) al art. 6 din Legea societăţilor nr. 31/1990, pe motiv că, prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, contravine unor norme şi principii constituţionale. CCR a respins însă această sesizare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

4 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

5 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță