Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu premierul britanic şi participă la evenimentul dedicat aniversării Prinţului Charles

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, miercuri, la Londra, cu premierul britanic Theresa May şi participă la evenimentul dedicat împlinirii vârstei de 70 de ani de către Prinţul Charles.

Şeful statului va fi primit la ora 17,25 (ora României) de premierul britanic la cabinetul său din 10 Downing Street.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, temele abordate la întâlnirea dintre preşedintele Iohannis şi premierul Theresa May vor viza relaţia bilaterală, stadiul negocierilor privind Brexit, priorităţile preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, cooperarea în sfera securităţii şi apărării, precum şi agenda regională.

Klaus Iohannis va participa, la invitaţia reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, începând cu ora 21,45 (ora României), la recepţia şi dineul organizate cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani de către prinţul de Wales.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează miercuri o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. AGERPRES


populare
astăzi

1 Trei camere în Genova, la prețul unei garsoniere în București: „Nu, frate, vreau să dau de la 200.000 de euro în sus, în România”

2 O apropiată a lui Adrian Năstase, propunerea PSD pentru șefia Institutului Cultural Român

3 Nicu Fălcoi, înlăturat de la șefia Avioane Craiova în plin scandal al IAR-99 blocate

4 Traseul dronei rusești care a lovit un bloc din Galați: cum s-a desprins din grupul de atac și ce încărcătură explozivă avea

5 „Fiecare vehicul rus este o țintă” / Ucraina spune că a „tăiat” coridorul strategic dintre Crimeea și Donbas