Preşedintele Iohannis sesizează CCR asupra modificării Legii administraţiei publice locale

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului arată că pe 23 decembrie 2017, Parlamentul i-a transmis în vederea promulgării Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, care instituie o nouă procedură referitoare la validarea, ulterior constituirii consiliului local, a mandatelor de consilier local.

"Legea menţionată stabileşte noi reguli în ceea ce priveşte cvorumul şedinţelor consiliului local sau a consiliului judeţean, după caz, în cadrul cărora se propune validarea sau invalidarea unui sau a unor consilieri locali/consilieri judeţeni noi. Considerăm că această lege cuprinde reglementări neclare, imprecis redactate, ce contravin normelor şi principiilor constituţionale şi încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (2) şi art. 123 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie", se precizează în sesizarea de neconstituţionalitate. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

2 Scenariu șoc la Moscova / Rusia vrea să atace Europa în alianță cu SUA

3 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

4 Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor

5 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată