Preşedintele Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea Legii privind organizarea judiciară

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

"Prin conţinutul lor normativ, unele dintre aceste dispoziţii sunt neclare, lipsite de coerenţă şi previzibilitate, putând afecta exigenţele constituţionale şi standardele europene şi internaţionale în materie de independenţă şi bună funcţionare a sistemului judiciar, motiv pentru care se impune reexaminarea acestora de către Parlament", susţine Iohannis în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. (continuă) AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

4 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT