Preşedintele Judecătoriei Târgu Mureş: Faptul că mediul universitar ne susţine demersurile demonstrează caracterul legitim al protestului

Preşedintele Judecătoriei Târgu Mureş: Faptul că mediul universitar ne susţine demersurile demonstrează caracterul legitim al protestului

În jur de 40 de magistraţi din Târgu Mureş şi Sighişoara au protestat, joi, pentru a treia zi consecutiv, faţă de modul de adoptare a O.U.G. nr. 7/2019, susţinând faptul că solidarizarea mediului universitar cu acţiunile procurorilor şi judecătorilor demonstrează caracterul legitim al acestor proteste.

"Apreciem în mod deosebit faptul că nume marcante din sfera universitară juridică susţin demersurile noastre. Aceste nume marcante sunt profesorii noştri cărora le datorăm nu numai formarea noastră profesională, dar şi cea morală. Şi acest lucru dovedeşte, o dată în plus, caracterul legitim al protestului nostru. Noi vom continua protestul până când vor fi înlăturate prin abrogare acele dispoziţii ale OUG nr. 7/2019, care exced Consiliului Superior al Magistraturii. Aşa încât, vrem să transmitem cu claritate faptul că nu vom renunţa la strădania noastră de a apăra valorile statului de drept şi de a proteja drepturile fundamentale ale cetăţenilor împotriva corupţiei şi împotriva ingerinţei politice în independenţa autorităţii judecătoreşti. În semn de solidaritate, pentru că ştim că vocea noastră capătă putere prin unitate, judecătorii şi procurorii mureşeni vor protesta mâine, 29 februarie 2019, pe treptele Palatului de Justiţie din Târgu Mureş, la ora 12,00, în loc de ora 16,00, adică în acelaşi timp cu celelalte proteste care vor avea loc în ţară", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Judecătoriei Târgu Mureş, Simona Aldea.

Prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, Alma Maria Dundev, a arătat că protestele vor continua până când se va renunţa la acele prevederi contestate din OUG nr. 7/2019, întrucât acestea sunt considerate grave, punând o presiune foarte mare asupra psihicului procurorilor.

"Din partea noastră, ca şi Minister Public, considerăm că ordonanţa emisă fără avizul şi fără consultarea magistraţilor este o ingerinţă foarte mare. Orice persoană care nu are cultură juridică poate să constate, la o lectură simplă, că toate aceste norme introduse sunt de o gravitate şi o ingerinţă foarte puternică, în primul rând asupra psihicului nostru, o presiune excepţională pusă pe noi. Închipuiţi-vă că noi nu avem definit termenul de 'bună reputaţie' şi apare ca un motiv de excludere din magistratură. Adică muncim ani de zile să ne perfecţionăm, să fim la cel mai înalt nivel ca oameni şi ca profesionişti şi ajungem să fim excluşi din magistratură din cauza unei bune reputaţii nedefinite. Haideţi să vedem exact cât de grave sunt aceste probleme şi oricum magistratura este o profesie care se bazează pe o bună reputaţie, altfel nu am putea să stăm drepţi, să putem trimite în judecată, iar colegii noştri judecători să ia o decizie dacă nu ar avea o coloană verticală. Pentru noi este o presiune incredibilă, considerăm că este reprobabilă această alegere a legiuitorului", a arătat procurorul Alma Maria Dundev.

Potrivit procurorului, modalitatea în care Executivul a înţeles să adopte această ordonanţă dovedeşte faptul că există un mod disproporţionat de a legifera.

"Deşi există există legislaţie anterioară, deşi există deciziile Curţii Constituţionale, deşi există MCV, deşi există punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia, deşi există atâtea puncte de vedere contrare a ceea ce s-a hotărât să nu se ţină cont de acestea. Mă simt exact ca în cazul ocaua mică şi ocaua mare, aplicăm recursul compensatoriu în cazul infractorilor şi-i eliberăm mai repede, pentru că ne spune CEDO că este obligatoriu, dar nu aplicăm ce spune MCV, nu aplicăm ce spune Comisia de la Veneţia. Mi se pare că este disproporţionată şi totuşi foarte lacunară, din punctul meu de vedere, modalitatea de legiferare în acest domeniu", a mai afirmat prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD, ultima crimă / Iordache va fi ales astăzi preşedintele Consiliului Legislativ. Mandatul e pe viaţă

2 Un fost senator PSD îl dezbracă de secrete pe liderul PSD / „Diploma lui Ciolacu este falsă, cel mai probabil. E…

3 ULTIMA ORĂ Alegerea lui Iordache este nulă? Pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ sunt necesa…

4 „Noul” PNL / Trei foști miniștri din Guvernele Dragnea și un ministru din Guvernul Ponta candidează din partea …

5 Noi informații / USR PLUS, scor peste așteptări la parlamentare / PSD și PNL merg cap la cap / Struțocămila lui Pont…