Preşedintele la final de mandat al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost externat

Preşedintele la final de mandat al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost externat după ce a fost supus unei operaţii pentru eliminarea unui anevrism, a anunţat vineri o purtătoare de cuvânt a executivului european, transmite dpa.

''El se află acasă, se recuperează bine şi îl aşteptăm înapoi la birou săptămâna viitoare'', a declarat Annika Breidthardt.

Anevrismul este o dilataţie a unui vas de sânge care în cazul ruperii conduce la hemoragie necontrolată. În anumite părţi ale corpului, precum creierul, acest lucru poate fi fatal.

Mandatul Comisiei Europene conduse de Juncker ar fi trebuit să se încheie la 31 octombrie, dar amânarea aprobării viitorului executiv comunitar condus de Ursula von der Leyen a făcut ca noua Comisie să îşi preia mandatul la 1 decembrie 2019.

Jean-Claude Juncker a avut mai multe probleme de sănătate în ultimele luni. În luna august, i-a fost extirpată vezica biliară, din acest motiv el absentând de la un summit G7 desfăşurat în Franţa.

Fostul premier luxemburghez suferă şi de sciatică, cauzată de un accident de maşină din 1989 în urma căruia a stat în comă două săptămâni. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI