Președintele Nicușor Dan: „Cum au ajuns aceste drone la portul Constanța? Un răspuns vom avea în 7-10 zile”
Preşedintele Nicuşor Dan a făcut declarații după ședința avută cu șefii Armatei după mai bine de trei ore la Constanţa, în care a fost analizat incidentul provocat de dronele maritime care au explodat în port şi în largul Mării Negre.
Ședinţa de lucru condusă de președintele Nicușor Dan, în care a fost analizat incidentul provocat de dronele maritime care au explodat în port şi în largul Mării Negre, s-a terminat.
Au fost evaluate cu această ocazie măsurile necesare pentru consolidarea apărării şi securităţii pe litoralul românesc al Mării Negre.
”Am avut o ședință lungă atât pe evenimentul de ieri, cât și pe contextul general în ce măsură suntem pregătiți pentru tipul acesta de eveniment. Am avut o dronă ucraineană parte dintr-un set de patru. Trebuie să spunem foarte clar că Ucraina este țara agresată. Responsabilul este Rusia. Pentru că Rusia este țara agresoare în acest război.
Au fost niște chestiuni în spațiul public și o să le răspund.
În acest tip de situații sunt prevăzute niște protocoale și au început activitățile imediat. Prima parte este degajarea perimetrului inclusiv mutarea unor nave. Începând cu 6:57 operațiunea a fost conform protocolului. La ora 10 a fost informația că drona se va autodetona la 10:26. La ora 10 și puține minute toate persoanele implicate în această misiune au părăsit perimetrul”, a spus președintele Nicușor Dan.
”A fost o situație în care într-o zonă civilă am avut încărcătură militară și conform protocolului autoritatea civilă a sesizat pe autoritățile responsabile respectiv armata și SRI. În paralel au alertat autoritățile de protecție civilă care a asigurat zona afectată de oameni pentru a nu fi în pericol”, a mai spus președintele.
Președintele a vorbit și despre nava despre care s-a speculat că ar fi parte din flota Rusiei.
”A existat o speculație cum că aceste drone ar fi urmărit un vas din flota fantomă a Rusiei care a descărcat petrol la Rompetrol. Nu este un vas din flota fantomă, ci un vas care a făcut trasee comerciale dintre portul rusesc folosit de Kazahstan pentru exportul de petrol și Rompetrol. A mai făcut de câteva ori traseul acesta. Bineînțeles ca ancheta despre ce s-a întâmplat și cum au ajuns aceste drone lângă portul Constanța. Un răspuns la această întrebare vom avea în 7-10 zile”, potrivit lui Nicușor Dan.
Cât este de pregătită România pentru tipul acesta de evenimente
”Evident că este o tehnologie nouă care a fost dezvoltată în contextul acestui război și nici măcar de la începutul acestui război.
Ne adaptăm noi toți la tehnologia pe care acest război a generat-o. România e în cursul unui proces de înzestrare pe parte navală.
Chiar luna viitoare vor veni echipamente în România. Statul român a anticipat corect acest tip de amenințări și vă aduc aminte că există un centru NATO cu participarea Turciei, Bulgariei și României și acest centru NATO de securitate are o conducere și o prezență rotațională și în 2028 va funcționa în România la Constanța”, a mai menționat președintele.
Nicușor Dan a mai spus că radarele normale nu văd acest tip de drone maritime, care au o tehnologie nouă și tocmai de aceea nu se poate preciza deocamdată care a fost traiectoria.
”Eu vă spun că există multe categorii de echipamente care permit detectarea acestor drone. Ce vă spun eu că radarele care funcționează perfect impotriva avioanelor nu sunt funcționale pentru dronele maritime”, a mai spus șeful statului.
Nicușor Dan a mai menționat că nu a vorbit cu președinte Zelenski, dar o voi face.
Sursa: adevarul.ro

