Preşedintele Poloniei va susţine un discurs în parlamentul de la Kiev

Preşedintele polonez Andrzej Duda a ajuns din nou, duminică, în capitala ucraineană Kiev pentru o vizită de sprijin a ţării angrenate în război cu Rusia, relatează dpa.

El va fi, duminică, primul şef de stat care se va adresa parlamentului Ucrainei de la începerea războiului, în urmă cu trei luni, potrivit administraţiei prezidenţiale poloneze de la Varşovia.

Duda face demersuri pentru ca Ucrainei să i se acorde statutul de ţară candidată la aderarea la UE cât de curând posibil.

Şeful de stat polonez a mai vizitat Kievul după declanşarea războiului în aprilie şi s-a întâlnit cu acest prilej cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

După revenirea în ţară, Duda a acuzat Rusia că poartă un "război total" în Ucraina. El a spus la jumătate lui aprilie că nu va uita niciodată impresiile din satul Borodianka, care a fost distrus cu rachete de atacatorii ruşi.

El a efectuat atunci o vizită în Ucraina alături de preşedinţii Lituaniei, Letoniei şi Estoniei.

Iniţial, Duda a sugerat la momentul respectiv ca şi preşedintele german Frank-Walter Steinmeier să participe la deplasare. Totuşi, au existat semnale de la Kiev că Steinmeier nu era binevenit la Kiev, din cauza poziţiei sale faţă de Rusia. Neînţelegerile de atunci sunt considerate acum a fi depăşite, notează dpa.

Singurul membru al guvernului german care a vizitat Kievul de la declanşarea invaziei ruse este ministrul de externe Annalena Baerbock.AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

4 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

5 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă