Preşedintele RRO AGRO, despre închiderea pieţelor: Nu putem să nu observăm caracterul total injust al acestor măsuri

Preşedintele Federaţiei PRO AGRO, Ionel Arion, afirmă că suspendarea pieţelor agroalimentare din spaţiile închise este o măsură injustă pentru producătorii români, în condiţiile în care hypermarketurile îşi pot continua activitatea, solicitând Executivului revenirea asupra deciziei de suspendare "cât mai grabnic".

"În condiţiile în care observăm că în cazul unora dintre amplasamente s-au putut găsi soluţii fie prin deschiderea pereţilor laterali, fie prin mutarea tarabelor în spaţiu deschis, în cazul magazinelor proprii ale micilor producători, produse de origine animală preponderent, nu s-au găsit astfel de soluţii pentru ca aceştia să îşi continue activitatea. Nu putem să nu observăm caracterul total injust al acestor măsuri dar şi faptul că s-a acţionat cu dublă măsură faţă de activitatea hypermarketurilor care îşi pot continua activitatea", afirmă preşedintele federaţiei într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

De asemenea, aceste susţine că în mod uzual producătorii care îşi valorifică producţia prin magazinele proprii nu au contracte de colaborare cu marile magazine, fiind expuşi riscului falimentului. "Având în vedere perisabilitatea produselor de origine animală, dar şi efectele economice extrem de nefaste care nu au fost avute în vedere la momentul emiterii Hotărârii, rugăm executivul să reanalizeze situaţia pieţelor şi să revină asupra deciziei de suspendare a activităţii cât mai grabnic", a menţionat Ionel Arion.

Conform Hotărârii nr. 52 a CNSU din 5.11.2020 , începând din 9 noiembrie a fost suspendată activitatea pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

4 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

5 Se vede că s-a întors la ciolan, PSD își repune ospătarii în fruntea prefecturilor...