Preşedintele Trump ordonă excluderea imigranţilor ilegali din recensământul populaţiei Statelor Unite

Preşedintele Trump ordonă excluderea imigranţilor ilegali din recensământul populaţiei Statelor Unite

Preşedintele american Donald Trump a cerut marţi ca la stabilirea cotei de reprezentare a fiecărui stat în Congres să nu fie luaţi în calcul străinii care locuiesc ilegal în SUA, transmite AFP.

Recensământul efectuat în Statele Unite o dată la zece ani include întreaga populaţie de pe teritoriul american, inclusiv persoanele fără adăpost şi din azilurile de bătrâni, imigranţii ilegali şi pe cei fără adresă stabilă, care locuiesc în rulote.

Trump a afirmat într-un comunicat că refuză să acorde ''reprezentare parlamentară străinilor care intră sau rămân în ţară ilegal, deoarece astfel s-ar crea stimulente perverse şi ar fi subminat sistemul nostru de guvernământ''. ''Aşa cum nu le dăm puteri politice celor aflaţi aici temporar, ar trebui să nu le dăm puteri politice nici celor care nu ar trebui să se afle aici deloc'', a explicat el.

Recensământul populaţiei de circa 327 de milioane determină alocarea unor subvenţii federale în valoare de 675 de miliarde de dolari şi numărul de locuri alocate fiecărui stat în Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA, în funcţie de numărul de locuitori.

Ca preşedinte, Trump a insistat asupra combaterii imigraţiei ilegale. El a acuzat ''stânga radicală'' că încearcă să desfiinţeze ideea de cetăţenie şi să îi ''ascundă'' pe străinii care trăiesc ilegal în Statele Unite. Subiectul prezintă un interes ridicat pentru electoratul liderului de la Casa Albă, care candidează pentru realegere în noiembrie.

Organizaţia neguvernamentală Uniunea Americană pentru Libertăţile Civile (ACLU), foarte influentă, a apreciat că decizia de marţi a preşedintelui este anticonstituţională şi a anunţat că se va adresa instanţelor.

Procuroarea generală a statului New York, Letitia James, a anunţat că va face recurs împotriva ordinului prezidenţial. ''Nimeni nu încetează să mai fie o persoană fiindcă nu are acte. Conform legii, orice rezident în SUA în timpul recensământului, indiferent de statut, trebuie luat în calcul'', a susţinut ea, criticând ''politica anti-imigraţie'' a guvernului de la Washington, despre care afirmă că urmăreşte să ''răstoarne echilibrul puterii''.

Nancy Pelosi, lideră democraţilor din Congres şi preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, l-a acuzat pe Trump că vrea ''să inducă din nou teamă şi neîncredere'' în comunităţile vulnerabile şi tradiţional subestimate în statistici.

Anul trecut, Curtea Supremă a Statelor Unite a stabilit că decizia guvernului de a chestiona participanţii la recensământ despre cetăţenie este ilegală. Întrebarea respectivă nu mai figura în chestionare de peste 60 de ani; potrivit Biroului de Recensământ, reintroducerea ei ar fi putut determina între 1,6 şi 6,5 milioane de imigranţi să nu participe sau să facă declaraţii false, de teamă că vor fi identificaţi.

Conform unei estimări a Centrului de Cercetare Pew, în SUA locuiau ilegal în 2017 între 10 şi 11 milioane de persoane. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...