Prima manifestație majoră a opoziției ruse împotriva războiului din Ucraina, organizată de Iulia Navalnaia la Berlin

Liderii opoziției ruse din exil organizează duminică, la Berlin, prima manifestaţie majoră în străinătate împotriva invaziei Ucrainei şi a lui Vladimir Putin. Evenimentul va testa credibilitatea opoziției ruse, zguduită de scandaluri în ultimii ani, dar și de pierderea liderului său, Alexei Navalnîi.

Iulia Navalnaia, la un protest organizat la Moscova FOTO Arhivă/EPA EFE

Iulia Navalnaia, la un protest organizat la Moscova FOTO Arhivă/EPA EFE

Opoziţia rusă aflată în exil este lipsită de mijloace de acţiune în Rusia, astfel că este nevoită să relanseze mişcarea din străinătate. Marşul de la Berlin va avea loc începând cu ora 13:00 GMT (ora 15.00 - ora Româniai) în centrul capitalei germane, urmând să se încheie în faţa ambasadei Rusiei.

Manifestația este organizată de Iulia Navalnaia, văduva lui Alexei Navalnîi , care a preluat frâiele mişcării acestuia, Ilia Iaşin, fost deputat municipal din Moscova, recent eliberat din închisoare, şi Vladimir Kara-Murza, un critic de lungă durată al Kremlinului, care a supravieţuit închisorii şi celor două tentative de otrăvire, potrivit News.ro .

Protestatarii vor cere „retragerea imediată” a trupelor ruse din Ucraina, demiterea lui Vladimir Putin şi judecarea sa ca „criminal de război”, precum şi eliberarea tuturor prizonierilor politici deţinuţi în Rusia.

Testul opoziției ruse

Evenimentul va servi în primul rând drept un test pentru opoziţia rusă, o mişcare slăbită de ani de represiune, de moartea lui Alexei Navalnîi, dar și de luptele interne recente.

Purtătorul său de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a ironizat demersul opozanților ruși, pe c are i-a descris drept „monstruos de detaşaţi de ţara lor”, concluzionând că opinia lor „nu are nicio importanţă”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 De ce a respins Jean-Paul Sartre Premiul Nobel: gestul care a sfidat Academia

2 Fabrica de fake Sorina Matei a dat-o iar de gard, ca de obicei?

3 Întârzierile din 2026 pregătesc un record de autostrăzi inaugurate în 2027

4 Tezaur versus bănci / cât câștigă românii la o investiție de 10.000 de lei

5 Flota aeriană a Rusiei se prăbușește: Moscova cere ajutorul Vietnamului