Primăria Tulcea, adjudecată de primarul PNL al unei comune în care localnicii au atras 15 milioane de euro fonduri UE cu care au început mici afaceri în familie/Primarul în funcție de trei mandate, pe locul 3

Primăria Tulcea a fost adjudecată de Ștefan Ilie, primarul comunei Luncavița, localitatea în care oamenii au atras peste 15 milioane de euro fonduri europene cu care au început mici afaceri în familie, în domeniul meșteșugului, apiculturii sau agroturismului.

Ilie a candidat din partea PNL și a intrat în cursa pentru Primăria Tulcea direct din funcția de primar al comunei Luncavița, pe care a administrat-o de când avea 26 de ani, timp de 4 mandate.

Candidatul PSD, Andaluzia Luca, s-a situat pe locul 2 și și-a recunoscut înfrângerea, iar primarul în funcție de 3 mandate, Constantin Hogea (ex-PDL, PNL, în prezent independent) s-ar situa pe locul 3.

Ștefan Ilie a fost unul dintre liberalii care l-au contrazis pe Klaus Iohannis în cursa pentru prezidențiale, spunând, la acea vreme, că, între președintele în funcție și candidatul PSD, Viorica Dăncilă, ar trebui să existe o dezbatere: ”În democrație, dialogul este fundamental”, spunea Ilie între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale din 2019.


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică