Primarul din Năvodari, condamnat la trei ani de închisoare pentru dare de mită

Primarul din Năvodari, condamnat la trei ani de închisoare pentru dare de mită

Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Constanţa, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru dare de mită

Instanţa a mai decis să fie dedusă din pedeapsa aplicată lui Nicolae Matei durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 14 noiembrie 2012 şi până la data de 17 aprilie 2013.

De asemenea, primarul din Năvodari este obligat la plata sumei de şase mii de lei cheltuieli judiciare.
Tribunalul Constanţa a mai hotărât confiscarea celor două loturi de teren care au fost date drept mită.
Totodată, celălalt inculpat din dosar, Nicolae Vâlcu, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii.

Decizia de marţi a Tribunalului Constanţa nu este irevocabilă şi poate fi atacată cu apel.

DNA a cerut instanţei la ultimul termen din procesul primarului de la Năvodari, de la sfârşitul lunii martie, condamnarea acestuia la închisoare cu executare, în timp ce apărătorii edilului au cerut achitarea, instanţa rămânând în pronunţare.
În luna decembrie 2012, Nicolae Matei a fost trimis în judecată de către DNA pentru dare de mită. În acelaşi dosar este judecat şi Nicolae Vâlcu, pentru mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada iunie - octombrie 2012, Nicolae Matei i-ar fi solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care primarul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimb, la 18 octombrie 2012, edilul i-ar fi promis ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de 46.160 de euro, pe care i le-ar fi dat la 25 octombrie 2012.

"Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate, nu s-a plătit nici un ban. În acel context, la data încheierii contractelor, unul dintre intermediari, Nicolae Vâlcu, a dat, în faţa notarului, o declaraţie care nu corespunde adevărului, susţinând că a primit suma de 59.000 lei, reprezentând preţul achiziţionării a două loturi de teren din Năvodari, loturi care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul respectiv. Ulterior, în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul Vâlcu Nicolae a dat declaraţii mincinoase", arăta DNA.

Nicolae Matei este primar al oraşului Năvodari din anul 2008. De asemenea, el deţine şi funcţia de preşedinte al PSD Năvodari.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...