Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Prințul Charles i s-a confesat lui Nancy Reagan că mariajul lui cu Diana a fost "o tragedie greacă"

Prințul Charles, moștenitorul tronului Marii Britanii, a asemănat destrămarea căsniciei lui cu prințesa Diana cu "o tragedie greacă", într-o scrisoare expediată confidentei sale Nancy Reagan, fostă primă doamnă a Statelor Unite, cu care Prințul de Wales a corespondat timp de peste 40 de ani, informează telegraph.co.uk.

În acele scrisori, dezvăluite recent în presa britanică, prințul Charles detaliază sentimentele sale față de sfârșitul căsniciei cu Diana. În una dintre scrisori, prințul de Wales spunea că "lucrurile se înrăutățesc tot mai mult'.

Scrisoarea în cauză, datând din 21 iunie 1992, face parte din corespondența personală întreținută de prințul Charles și Nancy Reagan, fostă primă doamnă a Statelor Unite.

Textele au fost făcute publice după ce scrisorile au fost donate și au ajuns în arhivele de la Ronald Reagan Presidential Foundation and Library din Simi Valley, California, după moartea lui Nancy Reagan, în 2016. Fosta primă doamnă a Americii și-a exprimat dorința ca după moartea ei toate documentele sale să fie donate acelei fundații.

The Mail on Sunday, site-ul care a publicat la 3 iunie fragmente din aceste scrisori, a explicat felul în care prințul Charles s-a împrietenit cu soții Reagan în 1974, în perioada în care el lucra pentru Royal Navy și a petrecut o săptămână în reședința din Palm Springs a lui Walter Annenberg, pe atunci ambasador al Statelor Unite la Londra. În acea epocă, Ronald Reagan era guvernator al statului american California.

Prințul de Wales, care ar fi fost atât de impresionat de șarmul lui Nancy Reagan încât i-a spus unui prieten că voia să o sărute pentru a-i mulțumi pentru primirea ei extrem de prietenoasă, a continuat să corespondeze cu fosta primă doamnă americană până la moartea ei în 2016, folosind coli de hârtie cu antet regal și o cerneală neagră, care a devenit de-a lungul anilor un semn distinctiv al corespondenței moștenitorului tronului britanic.

În una dintre scrisori, Prințul Charles spune că a început să citească literatură clasică pentru a evita bârfele și zvonurile din tabloide, sperând în același timp că acel tip de lectură îl va face "mai înțelept și mai bine informat".

Într-o scrisoare din 1992, vorbind despre destrămarea căsniciei sale, intens mediatizată, prințul britanic îi făcea lui Nancy Reagan următoarea dezvăluire: 'Draga mea Nancy, nimeni nu poate să înțeleagă cu adevărat aceste lucruri până când nu i se întâmplă lui însuși și tocmai de aceea lucrurile se înrăutățesc tot mai mult".

"Într-o bună zi îți voi spune întreaga poveste. E un fel de tragedie greacă și ar putea fi transformată cu siguranță într-o piesă de teatru foarte bună!", a adăugat prințul Charles.

Într-o altă scrisoare ce datează dintr-o perioadă fericită a vieții sale, în 1985, prințul britanic a mulțumit soților Reagan pentru ospitalitatea lor și pentru spectaculoasa gală organizată la Casa Albă ce a inclus și un moment devenit ulterior celebru, după ce prințesa Diana a dansat cu actorul John Travolta.

"Diana nu și-a revenit nici acum după ce a dansat cu John Travolta, Neil Diamond și Clint Eastwood într-o singură seară, fără să mai vorbesc despre dansul cu însuși președintele Statelor Unite!", îi dezvăluia prințul Charles lui Nancy Reagan în acel text.

În 1991, atunci când a fost publicată o carte despre Nancy Reagan, ce includea multe zvonuri despre presupuse relații extramaritale și operații estetice ale acesteia, prințul Charles a consolat-o pe fosta primă doamnă americană: "Trăim într-o lume tot mai necivilizată și, dacă ți se întâmplă să ai o funcție publică, devine imposibil să acționezi fără ca orice mișcare să nu îți fie analizată și oricărei acțiuni pe care o faci i se atribuie un motiv ulterior".

Într-o altă scrisoare, moștenitorul tronului britanic se plângea în legătură cu "încă un dineu" de strângere de fonduri, cu ocazia restaurării celebrei ambarcațiuni regale Mary Rose, spunând că acele evenimente reprezentau "blestemul" vieții sale.

Într-un alt text, datând din 7 iunie 2002, prințul Charles a vorbit despre moartea reginei-mamă, decedată pe 30 martie în același an: "Mă tem că nu fac față prea bine acestei pierderi. Am preferat să nu mă gândesc la eventuala ei moarte, dar acum, după ce a plecat dintre noi, pierderea ei a lăsat un abis uriaș în viața mea".

Scrisorile ce alcătuiesc corespondența dintre prințul Charles și Nancy Reagan sunt în prezent examinate de mai mulți specialiști în arhivare și ar putea fi prezentate publicului larg în viitorul apropiat.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Prima MUIE de la Orban! Exclude OUG în domeniul justiției dacă devine premier. La fel ca Dăncilă! Botnița proc…

2 RISE Project detonează NUCLEARA! ADEVĂRUL despre Dan Barna!

3 Asta e de DNA! Cuc a ras luni toată conducerea CFR pentru că a refuzat să semneze ilegal contracte de peste un…

4 11 posibile nume de miniştri din Guvernul Orban. Turcan nu intră în guvern

5 Dan Barna, ÎNGROPAT de RISE Project: A folosit aceleași scheme ca Dragnea!

recomandări

Te ia DNA: Tutulan Rica - Baron local

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Un videoclip care îți încălzește inima