Prințul William al Marii Britanii și soția sa, Kate, încep luni o vizită în Polonia și Germania

Prințul William al Marii Britanii și soția sa, Kate, încep luni, o vizită de cinci zile în Polonia și Germania, informează DPA.

William și Kate — cunoscuți și ca ducele și ducesa din Cambridge — sunt așteptați să sosească în Varșovia luni la începutul după-amiezii, însoțiți de copiii lor: prințul George, în vârstă de 3 ani, și prințesa Charlotte, în vârstă de doi ani.

Aceasta va fi prima vizită oficială a cuplului în Polonia și Germania, deși William a făcut o vizită singur în Germania anul trecut, a informat înainte de călătorie un purtător de cuvânt al Palatului Kensington, reședința oficială a cuplului din Londra.

"Dincolo de întâlni cu lideri din mediul de afaceri, membri ai guvernului și ai societății civile, ducele și ducesa vor acorda prioritate oportunităților de a întâlni tineri din ambele țări; de la antreprenori, activiști pentru drepturile persoanelor cu probleme mentale la tinere talente din lumea muzicii și a artelor", a indicat purtătorul de cuvânt.

Potrivit DPA, se așteaptă ca prințul George și prințesa Charlotte să apară de cel puțin de două ori în public pe parcursul săptămânii.

Luni cuplul regal se va întâlni cu liderii polonezi înainte de a face o vizită la Muzeul Insurecției din Varșovia.

Marți cei doi urmează să ajungă la Gdansk, urmând să viziteze un lagăr de concentrare nazist din apropiere, să participe la o petrecere în centrul orașului și se întâlnească cu membri ai mișcării Solidaritatea.

Ducele și ducesa din Cambridge vor sosi miercuri în jurul prânzului la Berlin, urmând să mai viziteze Heidelberg și Hamburg în timpul șederii în Germania, a adăugat purtătorul de cuvânt.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii