Procesul în care Ridzi cere întreruperea executării pedepsei, amânat pentru 5 iunie

Judecătorii de la Tribunalul Ilfov au amânat vineri pentru 5 iunie procesul în care fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi solicită întreruperea executării pedepsei de cinci ani închisoare primită în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009. Instanța a amânat procesul deoarece nu a sosit la dosar expertiza Institutului Național de Medicină Legală prin care să se stabilească dacă Ridzi suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei.

Tiberiu Iacob Ridzi, soțul Monicăi Iacob Ridzi, declara în urmă cu o lună că motivul pentru care se cere întreruperea executării pedepsei este acela că soția sa trebuie să efectueze o serie de investigații medicale care nu pot fi realizate în sistemul medical din penitenciar. El menționa că soția sa are mai multe probleme medicale și o imunitate foarte scăzută.

Monica Iacob Ridzi se află la Spitalul Penitenciar Jilava, fiind transferată aici de la Penitenciarul Gherla, din cauza problemelor de sănătate.

Pe 15 februarie, Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan