Procesul lui Sorin Oprescu începe la Tribunalul București - ora 12,30

Procesul fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu începe miercuri, la Tribunalul București.

Inițial, procesul era programat pentru ora 11,00, însă ulterior s-a anunțat că acesta începe la ora 12,30.

Oprescu s-a prezentat, miercuri dimineață, la sediul Tribunalului, însă a plecat după ce a aflat schimbarea orei.

Pe 8 iunie, Sorin Oprescu a declarat că nu va recunoaște niciodată faptele pentru care a fost trimis în judecată de DNA, susținând că aceste acuzații nu sunt adevărate.

Declarația lui Oprescu a fost dată după ce patru persoane inculpate în acest dosar și-au recunoscut vinovăția și au cerut Tribunalului să fie judecate prin procedură simplificată. Este vorba de Corneliu Bogdan Popa și Florin Șupeală, foști directori ai Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești, Romeo Albu și Claudiu Bengalici — administrator al unei societăți comerciale.

În schimb, Sorin Oprescu a exclus să fie judecat prin procedura simplificată, declarând că este nevinovat și dorește să dovedească acest lucru.

Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Da, este Trump la Moscova. Este de amintit ce-a făcut după ce s-a întors de acolo...

2 Cum a reușit Iranul să lovească unde americanii păreau invincibili. Adevărul incomod pentru Trump: „Asta arată o evaluare greșită”

3 O diplomată aflată la post în Emiratele Arabe Unite critică Parlamentul pentru că a permis SUA să folosească baza Kogălniceanu

4 Iranul dă șah economiei mondiale, dar americanii mai au o carte de jucat. Expert: „E o armă teribilă”

5 O femeie l-ar fi ruinat pe bogatul Ioan Niculae. Dezvăluirile unui fost apropiat din fotbal