Procurorii DNA extind ancheta penală în cazul fostului președinte al CJ Botoșani, Florin Țurcanu

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Național Anticorupție (DNA) au dispus extinderea urmăririi penale față de fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Florin Țurcanu, în dosarul în care acesta a fost arestat preventiv pentru trafic de influență, potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES, de DNA.

Potrivit sursei citate, Țurcanu este acuzat și de săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, faptă pe care a comis-o în perioada în care avea de președinte al CJ.

Procurorii susțin că, în perioada 2013-2014, Florin Țurcanu a ascuns și a disimulat adevărata natură a provenienței, a dispoziției sau a proprietății asupra imobilului din strada Aleea Pajiștei, nr. 13, municipiul Botoșani, imobil care a fost construit și finanțat gratuit cu suma de 272.906,16 lei de către SC Cornells Floor SRL și Bîrsan Vasile Marcel cunoscând că bunurile provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În același dosar a fost pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și complicitate la spălarea banilor și Aristomel Anușca, socrul lui Florin Țurcanu.

Procurorii DNA l-au reținut, marți, în urma unor percheziții, pe fostul șef al CJ Botoșani. Ulterior, magistrații Tribunalului Suceava au dispus, miercuri, arestarea preventivă a acestuia sub acuzația de trafic de influență. Decizia magistraților a fost contestată la Curtea de Apel Suceava, instanță care urmează a se pronunța luni în acest dosar.

AGERPRES/ (A—autor: Cristian Lupașcu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă