Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kövesi, efectuează o vizită în Bulgaria săptămâna viitoare (presa bulgară)

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kövesi, va efectua o vizită în Bulgaria joia viitoare, a relatat miercuri site-ul novinite.com.

Kövesi a fost invitată la Sofia de Curtea Supremă de Casație a Bulgariei (VKS) pentru a prezenta progresele DNA în combaterea corupției.

Șefa DNA va lua parte la conferința 'Experiența românească. Instituții și măsuri anticorupție', care va fi organizată de VKS în data de 16 martie la Palatul de Justiție din Sofia.

Modelul românesc de eforturi anticorupție a fost primit cu reacții diverse în Bulgaria, țară criticată de Comisia Europeană pentru lipsa de rezultate în încarcerarea politicienilor de rang înalt judecați pentru fapte de corupție, adaugă sursa citată.

Astfel, în timp ce sistemul judiciar — inclusiv VKS — este de părere că modelul românesc ar trebui urmat și de Bulgaria, alți demnitari bulgari, precum procurorul-șef Sotir Țațarov, susțin că problemele pot fi rezolvate numai dacă are loc o reformă a magistraturii bulgare.

Președintele bulgar Rumen Radev declarase, în timpul campaniei electorale de anul trecut, că dacă va fi ales va încerca să urmeze exemplul României și va merge la București pentru a studia experiența țării noastre în lupta anticorupție.

În timpul vizitei șefei DNA în Bulgaria nu este prevăzută o întrevedere oficială cu președintele Radev, mai menționează novinite.com.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Operațiunea urmează să înceapă de duminică / PSD forțează plecarea lui Bolojan și a USR din Guvern: „Nu se mai poate cu ei. Bolojan e totuna cu USR”

3 „Strălucirea a dispărut” / Visul Dubai se prăbușește: turiștii și investitorii fug, iar paradisul miliardarilor rămâne cu hoteluri, mall-uri și plaje ap…

4 5 avioane-cisternă ale Forțelor Aeriene ale SUA, lovite de o rachetă iraniană în timp ce staționau la o bază aeriană saudită

5 Ce se va întâmpla cu „blocurile comuniste” peste câteva decenii: „Unii cred că vor rezista la nesfârșit”