Profil de parlamentar: Alexandru Pereș, senator PNL Alba

Profil de parlamentar: Alexandru Pereș, senator PNL Alba

Cel mai longeviv parlamentar din Alba, liberalul Alexandru Pereș, a obținut în urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie cel de-al șaselea mandat consecutiv, din care al patrulea de senator, primele două fiind de deputat.

În vârstă de 64 de ani, pe care îi va împlini marți, Alexandru Pereș, senator din 2004, este parlamentar de două decenii, respectiv din anul 1996, el deținând în mai multe rânduri funcția de vicepreședinte al Senatului și pe cea de chestor. La alegerile precedente, Pereș a câștigat mandatul de senator la redistribuire.

Alexandru Pereș a ocupat prima poziție pe lista de candidați la Senat a Partidului Național Liberal în Alba, partid care a obținut în 11 decembrie în acest județ 39,62% din voturile valabil exprimate, respectiv cu 59 de voturi mai mult decât Partidul Social Democrat, votat de 36,87% dintre alegători.

Pereș a intrat în politică încă din 1990, ca membru al Frontului Salvării Naționale, ulterior devenind membru al Partidului Democrat, respectiv al Partidului Democrat Liberal. A fost secretar general al organizației județene a PDL Alba din 2006. În prezent este vicepreședinte al Biroului Politic Județean Alba al PNL.

Născut în decembrie 1952 în județul Bistrița Năsăud, Pereș este licențiat al Facultății de Agricultură Cluj Napoca, pe care a absolvit-o în 1976. După terminarea studiilor, a lucrat la Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară Alba timp de aproape un deceniu și jumătate. Între 1991 și 1993 a fost subprefect de Alba, după care, până la intrarea în Parlament în 1996, a lucrat la o societate privată.

Soția sa, Maria, este director la Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Alba, de unde a încasat anul trecut un salariu de 41.157 de lei. Alexandru Pereș a avut o indemnizație de senator în 2015 în valoare de 127.922 de lei.

Potrivit declarației de avere, familia senatorului liberal deține în Alba Iulia un teren intravilan, în suprafață de 648 metri pătrați, moștenit în 2005 de către Maria Pereș, și două case, de 116 metri pătrați, de asemenea moștenită în 2005 de către soția parlamentarului, respectiv de 242 de metri pătrați, construită în 2006, titulari fiind ambii soți.

Alexandru Pereș și-a cumpărat prin leasing un autoturism Duster Laureat, fabricat în 2014. Deține bijuterii estimate la 7.200 de lei, precum și o măsuță, două scaune și o masă de colecție, în valoare de 20.000 de lei. Parlamentarul are un cont bancar deschis în acest an în valoare de 5.500 de euro, dar și credite de 44.500 de lei și 58.561 de lei.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte!

3 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia

4 Se retrag „Piedonii”? / De două zile sunt mucles...

5 Judecați voi...