Profil de parlamentar: Daniel Fenechiu, deputat PNL Bacău

Profil de parlamentar: Daniel Fenechiu, deputat PNL Bacău

Avocatul bucureștean Daniel Fenechiu, 47 de ani, a fost ales senator fiind primul înscris pe lista PNL Bacău, care a primit 37.048 de voturi în județ, adică 17,98%.

,,Prezența mea pe lista de candidați a Partidului Național Liberal pentru Senatul României se datorează, cu siguranță, orientării mele de dreapta. Orientare manifestată pe tot parcursul actualului mandat și care a fost atât premiza, cât și liantul colaborării dintre Partidul Național Liberal și Partidul Național Democrat. Mă onorează atât propunerea pe care mi-a făcut-o PNL, dar , mai ales, încrederea și solicitudinea pe care o manifestă întreaga filială și electoratul PNL Bacău (...) În contextul poziției mele de senator de Bacău, susțin implementarea proiectului regional 'Moldova se ridică', evident având în prim plan interesele specifice ale Bacăului", a declarat, pentru AGERPRES, Daniel Fenechiu.

Senatorul a precizat că se va implica direct în demararea proiectelor autostrada Bacău — Brașov, centura ocolitoare a municipiului Bacău, drumul expres Bacău — Comănești — Miercurea Ciuc, modernizarea aeroportului Bacău, dar și a liniei ferate Adjud-Onești-Comănești.

Noul senator a mai fost deputat în Parlamentul României în mandatul 2012-2016 din partea PPDD București. A deținut funcția de lider al deputaților PP-DD din mai 2013 pâna în septembrie 2014. A fost vicepreședinte al comisiei pentru revizuirea Constituției, după câștigarea alegerilor din 2012 de către USL. În iunie 2015 Daniel Fenechiu a înființat Partidul Național Democrat, pe care îl conduce în calitate de președinte, formațiune politică care s-a aliat cu PNL pentru alegerile parlamentare din acest an.

Este partener asociat în cadrul SCA Fenechiu, Savu & Asociații. Ocupă funcția de consilier al Baroului București din anul 2015. A participat în calitate de delegat al Baroului bucureștean la Adunarea generală și de alegeri a Uniunii Naționale a Avocaților din România în anul 2015. Fenechiu este din anul 2011 președintele Asociației pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților, iar din același an și membru al Baroului din Budapesta, Ungaria.

Potrivit declarației sale de avere semnate în 15 iunie 2016, are în proprietate patru apartamente în București, însumând 250 de mp.

AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria