Profil de parlamentar: Eugen Orlando Teodorovici, senator PSD Tulcea

Profil de parlamentar: Eugen Orlando Teodorovici, senator PSD Tulcea

Social-democratul Eugen Orlando Teodorovici a obținut un nou mandat de senator, după ce lista de candidați a organizației județene a PSD la Camera Superioară a Parlamentului a primit 51,94% din voturile valabil exprimate duminică, 11 decembrie 2016.

'Îmi doresc foarte mult să fim o echipă la Tulcea indiferent de culoarea politică a fiecărui parlamentar. Atât în Tulcea, cât și în țară, îmi doresc foarte mult să avem o perioadă de liniște în care să putem construi așa cum ne dorim cu toții. Pentru asta este nevoie să avem un obiectiv comun și să înțelegem că doar astfel ne putem respecta angajamentele', a declarat sâmbătă, după festivitatea de înmânare a certificatului care-i atestă calitatea de parlamentar, senatorul Teodorovici.

El și-a exprimat speranța în succesul instrumentului financiar Investiții Teritorial Integrate-Delta Dunării, astfel încât județul Tulcea să devină un model replicabil în alte zone defavorizate din România.

În timpul campaniei electorale, senatorul PSD a anunțat că dorește ca guvernatorul Rezervației Biosferei Delta Dunării, poziție ocupată de peste 20 de ani de persoane numite prin ordin al ministrului Mediului, să fie ales prin vot direct de comunitățile locale din perimetrul Rezervației. Amenajarea a patru benzi pentru drumul expres Tulcea-Constanța, realizarea podului peste Dunăre constituie alte priorități enunțate de social-democratul Teodorovici.

Născut la 12 august 1971, în București, Eugen Orlando-Teodorovici a absolvit în anul 1997 Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice din București, iar în anul 2006, un master în Relații Internaționale și Integrare Europeană la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București. Este de asemenea doctorand al Facultății de Relații Internaționale din cadrul ASE București.

În anul 2008, a candidat pentru Senat în colegiul uninominal nr. 1 Vrancea din partea PNL.

La alegerile din 9 decembrie 2012, a obținut un mandat de senator în Colegiul uninominal nr. 1 din Buzău, pe listele PSD, cu 66,94 la sută din voturi. Din din decembrie 2012 a fost membru al Comisiei pentru afaceri europene și din 23 februarie membru al Comisiei pentru buget, finanțe, activitatea bancară și piață de capital.

Eugen Orlando Teodorovici a deținut funcția de ministru al Fondurilor Europene în perioada 21 decembrie 2012 — 5 martie 2014 și în perioada 5 martie 2014 — 27 martie 2015.

A fost, de asemenea, ministru al Finanțelor Publice în perioada 27 martie — 17 noiembrie 2015.

Potrivit declarațiilor de avere de pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, poate fi considerat unul dintre cei mai bogați parlamentari ai județului, numai veniturile cumulate din ultimul an fiscal în urma funcțiilor de angajat depășind 107.000 de lei. Deține în același timp și credite în valoare de câteva sute de mii de euro.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Da, este Daniela Crudu...

2 „Când apare «cioclul» în sediu, știm că cineva va fi determinat să demisioneze” / Secretele murdare ale marilor companii IT din România dezvăluite de un…

3 VIDEO Loredana, noi imagini ale scufundării în abis...

4 N-are dreptate Rareș Bogdan când spune ceea ce spune?

5 VIDEO Vomitiv natural...