Proiectul de la Piața Sudului, prelungit până în 2018; amenajarea circuitului pe lacurile Floreasca și Tei - până în 2017

Proiectul de la Piața Sudului, prelungit până în 2018; amenajarea circuitului pe lacurile Floreasca și Tei - până în 2017

Guvernul a prelungit termenul de finalizare a lucrărilor la toate obiectivele din Capitală realizate cu fonduri europene, care ar fi trebuit terminate până pe 30 iunie, astfel că proiectul pentru pasajul de la Piața Sudului a fost prelungit până la 31 decembrie 2018, a informat biroul de presă al Primăriei, prin intermediul unui comunicat.

"Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat că această prelungire a fost necesară pentru că lucrările nu s-au finalizat în termenul prevăzut și, din acest motiv, a fost nevoie să fie semnate o serie de acte adiționale, pentru care fosta administrație nu a inițiat discuții. Primarul General estimează că noul termen este acoperitor și ca nu vor mai exista alte prelungiri, cel puțin în cazul Arcului de Triumf", a informat PMB.

Astfel, lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere — Piața Sudului, finanțate prin POR 2007-2013, axa prioritară 2, sunt realizate în prezent în procent de 53,63%, reiese din comunicat.

Proiectul "amenajare circuit turistic pe lacurile Floreasca și Tei (și zona adiacentă lor)", finanțat prin POR 2007-2013, axa prioritară 5, este realizat în proporție de 50%, fiind prelungit până la data de 31 decembrie 2017, în vederea îndeplinirii indicatorilor proiectului și asigurării funcționalității acestuia.

Lucrările la reabilitare, modernizare și echipare a ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Copii 'Dr. Victor Gomoiu', finanțat prin POR 2007-2013, axa prioritară 3, au fost recepționate, iar proiectul a fost prelungit până la 1 noiembrie 2016, în vederea îndeplinirii tuturor obiectivelor și indicatorilor proiectului.

"ASSMB realizează toate activitățile pentru asigurarea funcționalității proiectului (lucrări pentru realizare racorduri/branșamente pentru energie electrică, amenajări exterioare, obținerea autorizației de funcționare și ISU pentru ambulatoriu)", a precizat sursa citată.

Proiectul de consolidare, restaurare și conservare Arcul de Triumf, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2007-2013, axa prioritară 5, este realizat în procent de 90%, iar termenul a fost prelungit până la 30 octombrie 2016.

În ceea ce privește consolidarea, restaurarea și conservarea Observatorului Astronomic 'Vasile Urseanu', finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, axa prioritară 5, stadiul fizic al lucrărilor este 85%, iar proiectul a fost prelungit până la data de 30 septembrie 2016.

Gabriela Firea a mai anunțat că în cursul acestei săptămâni va avea loc o ședință de lucru în care se vor analiza toate obiectivele de investiții care au termenul de finalizare depășit, astfel încât actele adiționale necesare, precum și sumele ce trebuie aprobate să fie deblocate, iar lucrările să poată avansa într-un ritm mai accelerat, a menționat PMB.

AGERPRES/ (AS — autor: Irinela Vișan, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

3 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

4 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă

5 Directorul Serviciului Național de Informații al SUA neagă relatările despre intențiile lui Putin de a ocupa întreaga Ucraină și părți din Europa