Propunerea privind relocarea Ambasadei României la Ierusalim - pe agenda discuţiilor delegaţiei române cu preşedintele şi premierul Israelului

Propunerea privind relocarea Ambasadei României la Ierusalim - pe agenda discuţiilor delegaţiei române cu preşedintele şi premierul Israelului

Propunerea privind relocarea Ambasadei României la Ierusalim, luând în calcul consultarea internă, consolidarea cooperării bilaterale, domeniul militar şi teme strategice au fost pe agenda discuţiilor dintre delegaţia română cu preşedintele şi premierul Statului Israel.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Camera Deputaţilor, preşedintele acestui for, Liviu Dragnea, prim-ministrul Viorica Dăncilă şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, au avut joi o întrevedere cu preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, în contextul vizitei delegaţiei române în această ţară.

"Preşedintele Camerei Deputaţilor a afirmat că susţine propunerea privind relocarea Ambasadei României la Ierusalim, luând în calcul consultarea internă. Decizia a fost salutată de preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin. În acest context, prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis părţii israeliene că Guvernul a propus viitorul ambasador al României în Statul Israel, decizia de numire a acestuia aparţinând preşedintelui. Oficialii români au arătat că o prioritate a ţării noastre este consolidarea cooperării bilaterale şi au reiterat dorinţa de a face progrese spre dimensiunea strategică a relaţiei româno-israeliene. În cadrul discuţiilor, a fost subliniat şi rolul important al comunităţii israelienilor originari din România la consolidarea relaţiilor între cele două state, precum şi la edificarea Statului Israel modern", se arată în comunicat.

Tot joi, Liviu Dragnea s-a întâlnit cu Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului.

Camera Deputaţilor informează într-un comunicat de presă că discuţiile dintre cei doi s-au axat pe evaluarea stadiului relaţiilor bilaterale româno-israeliene în contextul aniversării a 70 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte, accentul fiind pus pe identificarea de noi oportunităţi de valorificare suplimentară a cooperării în domenii de interes comun.

"O atenţie particulară a fost acordată domeniului militar şi discuţiilor pe teme strategice. De asemenea, în cadrul reuniunii a fost reafirmat interesul pentru întărirea cooperării în domeniului noilor tehnologii, cu accent pe sectorul de securitate cibernetică.

Relocarea ambasadei României la Ierusalim s-a aflat, de asemenea, pe agenda de discuţii. În acest context, premierul israelian a salutat lansarea, de către coaliţia aflată la guvernare în România, a dezbaterilor interne pe această temă. Un alt subiect abordat în cursul convorbirilor a fost legat de dialogul interparlamentar structurat (P2P) între România şi Israel, în cursul anului 2018 urmând să aibă loc mai multe contacte la nivel de delegaţii parlamentare şi între diferite comisii ale Parlamentelor din cele două state.

Cei doi oficiali s-au referit şi la aportul valoros adus relaţiei bilaterale de către comunitatea israelienilor originari din România şi comunitatea românilor din Israel. În acest context, preşedintele Camerei Deputaţilor a reiterat angajamentul României pentru sancţionarea tuturor formelor de antisemitism şi de negare a Holocaustului", mai spune comunicatul. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

2 De citit analiza lui Adrian Năstase despre războiul din Ucraina

3 În ce circumstanțe a murit liderul interlop Costel Corduneanu

4 Surprinzător, unul dintre experții de top ai Chinei anunță înfrângerea Rusiei în Ucraina

5 VIDEO Filmare cu camarila lui Nicușor Dan, în frunte cu „bobinatorul” primarului, controversatul afacerist Matei Păun, în timp ce caută un sediu de ca…