Filmul lui Radu Jude, „Kontinental ’25“, este o radiografie completă a Clujului, un oraș care pare că și-a exilat la periferie locuitorii cu mai puțini bani și în care poți avea un trai decent doar dacă lucrezi în domeniul IT. Adonis Tanța joacă rolul absolventului de Drept care livrează mâncare.

Spre deosebire de Fred, personajul pe care-l interpretează în „Kontinental ’25 “, filmul lui Radu Jude (rulează în cinematografele din toată țara), Adonis Tanța (30 de ani) are o carieră solidă. De la 12 ani a știut că vrea să fie pe scenă sau în fața camerei de filmat și a făcut tot ce i-a stat în putință să-și urmeze visul, uneori chiar punând la cale spectacole de teatru cu banii părinților.

El a debutat în filmul mare chiar cu pelicula lui Jude premiată cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlinale, dar are experiență profesională în operă și în teatru, fiind chiar unul dintre fondatorii primului teatru muzical independent contemporan din România – Stația Teatru Muzical. La fel ca Fred, livratorul de mâncare absolvent de Drept la Cluj-Napoca, pentru Adonis viața în capitala Ardealului este mult prea scumpă. El observă cum dezvoltarea orașului are, pe lângă părțile pozitive, și efectul de a-i trimite spre periferie pe cei care nu au salarii de IT-iști. Deși este născut la Cluj-Napoca, el a susținut că nu și‑ar permite niciodată un apartament în oraș.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Adonis Tanța vorbește cu tristețe despre cum Cluj-Napoca, orașul său natal, s-a transformat radical și în care discriminarea, sub orice formă, și-a găsit casă. Actorul povestește despre filmările la „Kontinental ’25“ și cum a fost să lucreze cu Radu Jude, alături de care a mai pregătit filmul „Dracula“, a cărui premieră mondială va avea loc în august, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno.

„Weekend Adevărul“: Cum vezi tu, în calitate de clujean get-beget, faptul că personajul tău este absolvent de Drept care a ajuns să-și câștige existența, în Cluj, livrând mâncare pe bicicletă?

Adonis Tanța: Pe de o parte, este o situație foarte reală, foarte multă lume a ajuns să facă o facultate și să muncească altceva și asta e foarte trist. Eu sunt în contact cu oameni din domeniul artistic, oameni talentați, cu voci superbe, însă care pur și simplu nu au reușit în acest domeniu. Pe de altă parte, mi se pare că poate trebuie să renunți uneori și la orgoliu. Mie nu mi se pare deloc aiurea să livrezi mâncare sau să faci curățenie pentru că nu e nimic rușinos în a-ți câștiga existența. Am o colegă care e o soprană foarte talentată, acum cântă peste tot, dar într-o perioadă, livra și ea mâncare. Uneori, viața te împinge să faci altceva ca să reziști. Dar e un fenomen foarte comun. Văd o chestie tristă pe de o parte, și pe de altă parte, dacă vedem ce probleme au alții, ce se întâmplă în lume cu războiul, aia să fie problema că nu-ți faci tu cariera.

Cum a fost colaborarea cu Radu Jude? Cum te-ai adaptat la stilul lui?

Ne înțelegem foarte bine și suntem compatibili, foarte compatibili la muncă. Dacă vorbim de „Kontinental ’25“, este minimalist. În schimb, „Dracula“ nu este absolut deloc minimalist, este foarte teatral, cumva foarte pe stilul meu. M-am adaptat bine la stilul lui Radu. El este foarte practic, nu stăm să filozofăm foarte mult, îți dă sfaturi bune, are și umor pe platou și scrie juicy, ai personaje care îți plac, pe care abia aștepți să le faci, deci nu-s „personaje-mortăciuni“ încât să nu mai știi ce să faci cu ele. Asta mi se pare important că filmele lui sunt vitale și personajele lui sunt extraordinar de vii.

În personajul tău cât ai avut posibilitatea să improvizezi?

Aș zice că foarte puțin, pentru că Radu, când m-a invitat în acest film, a zis că o să scrie cu mine în cap. Și cumva am potențat faptul că vorbesc cu accent de la Cluj-Napoca, pe care l-am apăsat și mai tare în film. În unele spectacole sau filme încerc să vorbesc fără accent dacă e necesar. Cred că acolo am adus eu contribuția; în plus, faptul că eu cânt și m-a pus să și cânt. Adică el a luat lucruri pe care le vede la mine și le-a potențat în film. În rest, am încercat sa mă duc după el și să fac ce-mi zice.

Cum ai ajuns de fapt să fii distribuit în filmul acesta?

Povestea e un pic mai lungă. Acum câțiva ani, Radu m-a văzut într-un spectacol la teatru. Apoi a venit într-un fel de workshop în care ne-a ghidat să facem noi niște scurtmetraje, deci cumva a fost observator la un scurtmetraj pe care l-am făcut eu, care i-a plăcut foarte mult. Apoi am ieșit la o cină unde m-a invitat să joc în filmul „Dracula“. Și când lucram la filmul „Dracula“, mi-a propus rolul din „Kontinental ’25“. Deci tot din teatru am ajuns să fac film.

Vinul bun și Poveștile zen

Ne poți povesti o întâmplare inedită de la filmări?

Eu am avut două zile de filmat la „Kontinental ’25“ – foarte puțin. Avem o scenă lungă la Cinema Arta, la bar, unde bem un vin, iar Freddy, personajul meu, îi spune o grămadă de Povești zen lui Orsolya (n.r. – personaj interpretat de Eszter Tompa ). Eram foarte stresat în ziua aceea pentru că era one shot toată scena, era și foarte mult text, și, la un moment dat, Radu mi-a zis că dacă vreau pot să beau vin pe bune. Am băut cu Eszter foarte mult și ne-a apucat o criză foarte mare de râs – chiar ne-am îmbătat foarte tare și aveam de filmat prin oraș. Eram cu bicicleta și într-o situație am dat cu spatele peste Eszter și Eszter a căzut pe stradă. Deci am ajuns așa foarte obosiți și beți pe stradă. Asta pot să zic că n-o s-o uit niciodată că a fost foarte amuzant (râde). Cred că a mers mai bine așa, că ne-a relaxat foarte tare și trebuia să fim destul de crazy în film.

A existat o replică din film care ți-a rămas în minte, a rămas cumva cu tine?

Foarte multe, dar în scena cu toate poveștile zen, mi-a spus Radu să zic, acolo pe platou, că daca nu citeam Poveștile zen, m-aș fi sinucis și mi s-a părut foarte interesant, apropo de personajul meu care nu pare să aibă o problemă atât de gravă încât să se omoare. Și asta a rămas cu mine, o fi avut și el suflet într-un fel sau altul.

Te-ai apucat să cauți și tu povești zen?

(râde) M-am săturat de ele la câte am avut pentru film – și cred că am avut şi mai multe, dar le-am tot tăiat cu Radu. Mi se par bune, nu știu, amuzante, stupide.

„Kontinental ’25“, o radiografie onestă

Tu, ca clujean născut și crescut aici, cum ai perceput interacțiunea lui Radu Jude cu Clujul în film? Am văzut multe cadre din oraș, cu anumite isprăvi urbanistice, clădiri kitsch-oase din Cluj-Napoca și Florești și, de asemenea, multe elemente neplăcute din istoria recentă a orașului, precum coloniile de romi de la Pata Rât.

Mi s-a părut destul de onestă, din păcate, radiografia lui Radu Jude asupra Clujului, pentru că, trăind aici foarte mult timp, am văzut cum devine tot mai exclusivist, tot mai scump, tot mai de prost gust în unele situații. Sigur că are o importanță emoţională pentru mine, că aici am toată comunitatea, prietenii, am amintiri pe fiecare stradă. Trăind aici, am amintiri importante şi foarte valoroase pentru mine, dar încet, încet vezi cum Clujul se dispersează între cei care au foarte mult şi cei care nu au deloc. Totul s-a schimbat în Cluj. Da, din păcate, sunt foarte de acord cu ce zice Radu în film și ai zice că e o satiră, că e o chestie exagerată, dar dacă privești mai bine nu e deloc exagerat acest film.

Ce aspecte din viața la Cluj te enervează cel mai tare?

Din fericire sau din păcate sunt un om care trăiește foarte mult micro, adică sunt preocupat de traseul meu prin oraș, trebuie să mă duc la teatru, trebuie să văd nu știu ce. Nu mă deranjează nimic, pentru că sunt un om preocupat de un spectacol, de cine va veni la teatru, de viața mea, sunt preocupat să am grijă de câinele meu – cumva mă protejez foarte mult, trăind mult viața mea mică. Dar sunt foarte multe lucruri care mă deranjează la nivel macro. Mă deranjează foarte mult faptul că sunt foarte scumpe chiriile și eu m-am mutat de la ai mei și stau în chirie. Din păcate, ești invitat să mergi tot mai la marginea orașului pentru că centrul devine tot mai scump. A zis cineva într-un podcast – și m-a enervat foarte tare: „Dacă nu îți permiți să trăiești în Cluj din ceea ce câștigi la locul tău de muncă, pleacă!“. Mi s-a părut că e un mare nesimțit și mă gândeam că nu există așa ceva, oamenii muncesc foarte mult, nu e normal să trebuiască să fii IT-ist ca să-ți permiți să trăiești în Cluj. În rest, mi se pare că e bine în Cluj pentru că sunt multe festivaluri – eu nu sunt împotriva lor –, multe activități, multă lume, dar nu-mi place deloc ideea asta de mândrie de a fi clujean sau să ne înfoiem că suntem din Cluj, mi se pare penibil.

Viața după Jude

Ce mesaj crezi că transmite „Kontinental ’25“ publicului?

Nu știu dacă transmite un mesaj, nu știu dacă Radu își dorește să transmită un mesaj sau nu știu să-l spun eu. Cred că te invită să-ți pui foarte multe întrebări și cred că îți arată un pic cum e lumea. Și pare o comedie, dar, de fapt, asiști la toate replicile acelea horror, rasiste din film, pe care, din păcate, le auzi și pe stradă. Cred că asta face cinemaul: să te uiți altfel la lume. În curând o să auzi, o să vezi pe stradă, în jurul tău, lucruri care se întâmplă într-un film, vezi-Doamne de ficțiune, și e cel mai oribil lucru.

Ce urmează pentru tine după „Kontinental ’25“?

Urmează „Dracula“, tot al lui Radu Jude. Sunt în rolul principal, dar am cinci roluri diferite. Deci e un film foarte complex, e un film de vreo trei ore. Joc și pe Radu Jude în film, mă joc și pe mine într-un fel, joc și un robot, joc și pe unul Corneliu Coci, deci am foarte multe personaje. În curând așteptăm premiera mondială. Apoi la teatru am o activitate foarte fructuoasă. Pe oamenii din Cluj chiar îi așteptăm la Stația Teatru Muzical să vină să vadă ce facem. Probabil că o să le placă. De asemenea, am și noi proiecte de film despre care încă nu pot să zic lucruri clare sau despre care să vorbesc.

La Berlin cum a fost? Cum îți explici că un film realizat cu telefonul a luat premiu?

Premiul la Berlin a fost extraordinar. Am fost și în Coreea cu filmul, mai departe de casă, și a fost extraordinar. Să văd Clujul în Coreea și cum oamenii rezonează, culmea!, cu povestea acestui film mi s-a părut extraordinar, mi se pare minunat. Faptul că e filmat cu iPhone-ul nu-l face mai puțin cinema sau mai puțin film, cred că chiar îl face mai... interesant. Film înseamnă și să scrii un scenariu bun și să faci o distribuție ok. N-ai cum să nu câștigi. Radu e foarte talentat și cred că asta e foarte important, de fapt. La Berlin a fost foarte bine primit filmul și noi am fost foarte bine primiți. Pentru mine a fost un eveniment inedit, foarte luxos, cu covoare roșii și conferințe de presă. E fain. Când faci un film, dai totul, apoi doar mergi la evenimente și te îmbraci fain pe covorul roșu. E foarte important să ai și genul acesta de experiențe, mai de vedete.

„Dacă n-ai ambiție, dar ai talent, ești un om blocat“

Ce provocări ai avut pe drumul de la absolvirea facultății la începerea unei cariere în domeniul artistic? Cât de greu a fost?

Cred că nu am așa un moment când am zis „acum îmi începe cariera“. Cumva de mic am cântat, am jucat teatru, deci cumva toată viața am fost pe scenă, ori la pian, ori cu vocea, ori într-un nu știu ce spectacol. Am fost poate un norocos, pentru că din anul I deja am debutat la Opera Română, la Asociația Reactor de creație și experiment, la Teatru și Opera Maghiară. Făceam multe chestii, dar eu am fost și sunt un om destul de muncitor și foarte pasionat. De multe ori mi-am făcut eu contextele ca să pot să joc sau să mă exprim. Au fost multe provocări. În facultate, profesorii erau destul de dificili, am fost greu de pus într-o tabără – nici actor, nici cântăreț –, foarte greu mi-a fost să-mi croiesc drumul să fiu toate lucrurile astea, de fapt, deodată. Iar pilele și nedreptățile de peste tot le-am depășit și am reușit să îmi fac drumul meu, pas cu pas. Am făcut multe spectacole cu bani de la ai mei. Niciodată nu m-am oprit din a face lucruri pentru că am nevoia de a face lucruri și asta te face să nu te oprești niciodată. N-am ales cariera asta pentru că vreau să fac bani sau să fiu vedetă, ci pentru că am simțit nevoia să mă exprim așa. Și atunci am avut continuitate, să zic, de vreo 12 ani cred că fac asta.

Cred că sunt mulți tineri debusolați din cauza mediului din România – cum ziceai, sunt pile peste tot, e greu să găsești un loc de muncă în domeniul în care te-ai pregătit și, în plus, vezi și cum arată viața politică de la noi. Tu ce i-ai sfătui pe acești tineri?

E foarte greu, pentru că eu cred că pe lângă talentul pe care trebuie să-l ai, unii primesc sau nu primesc un fel de ambiție sau dorință. Și dacă n-o ai pe aia și ai talent, o să fii un om blocat. Vorbesc cu foarte multă lume și le zic: „Fă și tu, pune-te și lucrează“, dar n-au acest simț. Oamenii au nevoie de structuri în care să fie invitați și ar face o treabă extraordinară, deci nu toată lumea generează lucruri. Nu știu ce le-aș zice, sincer, sunt blocat. Dar cred că i-aș sfătui să facă de drag – ca fundație, arta trebuie să te împlinească, trebuie să fie un univers în care tu te validezi sau tu te iubești. Trebuie să o faci cu bucurie. Și apoi să vezi ce se întâmplă mai departe. Dacă nu ești pasionat și nu îți place destul de mult treaba asta, nu o mai face.

Provocările artistului la început de drum

Tu ai ajuns la un nivel în care poți să zici că ești bine cu tine, profesional, lucrurile merg bine, ești pe drumul tău, cum se zice?

Cred că sunt pe drumul meu, cred că sunt privilegiat din punct de vedere profesional pentru că merge treaba. La Cluj am un teatru cu colegele mele, Stația Teatru Muzical, pe care l-am deschis și putem face ce vrem noi, putem să ne exprimăm cum vrem noi.

Reușiți să vă susțineți financiar?

Reușim, dar e greu de foarte multe ori. Adică sunt foarte multe provocări, suișuri și coborâșuri. Joc în filmele acestea, sunt invitat în stânga și-n dreapta...

Filmul, prima iubire

Până acum, dintre domeniile artistice pe care le-ai experimentat, filmul îți place cel mai mult sau nu este neapărat în topul preocupărilor tale?

Tot timpul mi-a plăcut să joc în filme, e cam prima iubire (râde). Făceam în clasa a V-a film, am mai făcut și două lungmetraje, deci cumva tot timpul mi-a plăcut foarte mult. Cred că e foarte diferit de teatru – sunt full-time actor de teatru – în care întâlnirea reală e foarte importantă. În schimb, filmul devine foarte practic, pentru că ai camere, ai oameni, trebuie să livrezi foarte bine ce ai de făcut. Sunt două lucruri foarte diferite, acum mi-am dat seama că sunt foarte, foarte diferite. Dar iubesc filmul și îmi place să joc în film.

În câte filme ai jucat?

Pot spune că am făcut eu foarte multe filme, dar debutul meu oficial este „Kontinental ’25“ și „Dracula“, care o să iasă tot în acest an, ambele ale lui Radu Jude.

După „Kontinental ’25“ au apărut oferte sau te tentează să joci în filme în alte limbi?

Sigur că mă tentează și au apărut discuții după festivalurile acestea. Când eram la operă, cântam în germană, în italiană, în franceză. Nu că-s bun la ele, să ne înțelegem, că m-am chinuit grav, dar sigur că mi-ar plăcea să joc într-un film în franceză, italiană... orice limbă. Probabil aș juca tot un emigrant sau ceva de genul ăsta.