Protest anti-mască la Piaţa Universităţii

Un protest faţă de purtarea măştii de protecţie are loc sâmbătă după-amiaza în Piaţa Universităţii din Capitală, participanţii, unii cu copii alături, criticând măsurile luate de autorităţi.

Protestatarii au steaguri tricolore, în mare parte nu poartă mască şi nu respectă distanţarea socială.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO



Ei au cerut să se renunţe la măsurile impuse de Guvern şi au scandat "Libertate", "Ruşine, ruşine să vă fie" şi "Copiii noştri nu-s cobaii voştri".

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO



La faţa locului sunt prezente mai multe echipaje de jandarmi.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO



Sâmbătă a fost înregistrat un număr record de noi cazuri de COVID-19 - 3.517, faţă de ultima raportare, în urma efectuării a 29.284 de teste la nivel naţional.

În Bucureşti, conform GCS, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este de 2,39. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT