PSD a atacat la CCR ultima ordonantă de urgență a Guvernului Bolojan
Partidul Social Democrat a atacat la Curtea Constituțională (CCR) ultima ordonantă de urgență a Guvernului Bolojan (OUG 38/2026), act normativ care vizează inclusiv Programul SAFE de înzestrare a armatei.
Social-democrații susțin că Guvernul condus de Ilie Bolojan ar fi acționat cu încălcarea gravă a limitelor constituționale, argumentând că, în momentul în care un guvern este demis și este interimar, nu are posibilitatea să dea o ordonanță de urgență, ci doar legi trimise către Parlament, iar Parlamentul să fie cel care decide în privința acelor acte normative.
OUG 38/2026 a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 8 mai, la trei zile după ce Guvernul Bolojan fusese demis prin moțiune de cenzură și funcționa ca Executiv interimar. Actul normativ a fost deja contestat la CCR de Avocatul Poporului, Renate Weber.
Amintim că, în data de 14 mai, Biroul permanent al Senatului l-a mandatat pe președintele forului, Mircea Abrudean, să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu un posibil conflict juridic între Parlament și Guvern privind procedura de adoptare a OUG 38/2026, ce vizează inclusiv Programul SAFE de înzestrare a armatei.
Comisia pentru constituționalitate constatase anterior existența unui conflict juridic de natură constituțională, iar punctul de vedere al acesteia a fost transmis Biroului permanent, potrivit Agerpres.
„În ședința Biroului permanent din 13 mai 2026 s-a hotărât mandatarea președintelui Senatului în vederea sesizării Curții Constituționale cu privire la existența unui posibil conflict juridic de natură Constituțională între Parlamentul României și Guvern cu privire la procedura de adoptare a proiectului de lege privind aprobarea OUG 38/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative”, se precizează în documentul înaintat președintei Comisiei, Nadia‑Cosmina Cerva.
Biroul permanent și-a însușit integral punctul de vedere al Comisiei.
Zamfir: „Ar fi necesitat un nou aviz al Consiliului Legislativ”
Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, criticase anterior modul de adoptare a ordonanței:
„Guvernul demis Ilie Bolojan a trimis la Monitorul Oficial o OUG, deși nu mai era în funcție. (...) În data de 4 mai, înainte de demitere, Guvernul Bolojan a avut pe ordinea de zi acea ordonanță de urgență cu privire la Programul SAFE de înzestrare a armatei. În timpul ședinței, la acea ordonanță au fost adăugate 12 puncte pe ordinea de zi, printre care și facilități acordate unor agenți economici, lucru care din punctul nostru de vedere ar fi necesitat un nou aviz al Consiliului Legislativ, având în vedere schimbarea fundamentală a Ordonanței”.
Abrudean: „Nu există nicio problemă”
În replică, Mircea Abrudean, președintele Senatului a subliniat că procedura a fost respectată.
„Nu există nicio problemă”, afirma acesta, explicând că, din perspectiva sa de fost secretar general al Guvernului, procesul a fost „cât se poate de clar” și conform Legii 561/2009.
Potrivit președintelui Senatului, „ordonanța a fost adoptată în termen, adică în 4 mai, ulterior fiind niște modificări în cadrul ședinței de Guvern, lucru care se întâmplă frecvent. A fost necesar un nou aviz al Consiliului Legislativ, care a venit iarăși în termenul în care Guvernul era încă în funcție, nu era demis în 5 mai. Ulterior, a fost repus în ședința din 8 mai pentru a lua act de acel aviz, deci n-a fost nicio încălcare de niciun fel”.
Sursa: adevarul.ro

