PSD Dâmbovița: Facem apel la unitate; parlamentarii din județ vor vota moțiunea

PSD Dâmbovița anunță că parlamentarii organizației vor vota moțiunea de cenzură și face un face apel la unitate, arătând că că este nevoie de un guvern care să pună în practică programul partidului.

''Parlamentarii PSD, membrii ai Organizației Dâmbovița, vor susține moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Social Democrat și ALDE, ca fiind singura soluție constituțională în contextul retragerii sprijinului politic pentru guvernul condus de Sorin Grindeanu. Nimeni, indiferent de poziția pe care a ocupat-o sau pe care o ocupă în stat, nu are dreptul moral să-și urmărească interesul propriu în detrimentul intereselor românilor care ne-au acordat încredere. Partidul Social Democrat are datoria să alcătuiască, în termenul cel mai scurt, un nou guvern care să asigure punerea în aplicare a programului de guvernare votat de Parlament, care are ca principale obiective creșterea economică și creșterea nivelului de trai pentru toți românii'', afirmă senatorul Adrian Țuțuianu, citat într-un comunicat al PSD Dâmbovița.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

4 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

5 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL