PSD: PNL şi USR cer abrogarea OUG 114 de dragul unor corporaţii supărate

Partidul Naţional Liberal şi Uniunea Salvaţi România cer abrogarea OUG 114 "de dragul" unor corporaţii "supărate că trebuie să-şi reducă profiturile", susţine Partidul Social Democrat.

"Cetăţenii sau corporaţiile? Pe cine reprezintă PNL şi USR în Parlament? PNL şi USR i-au cerut ieri primului-ministru să abroge Ordonanţa 114, aşa-numita 'ordonanţă pe lăcomie'", se arată într-o postare a PSD pe Facebook .

Potrivit social-democraţilor, efectele abrogării OUG 115/2019 ar fi scăderea salariului minim pentru angajaţii cu studii superioare şi pentru cei din construcţii, creşterea facturilor la gaze şi electricitate după 1 aprilie, anularea majorării punctului de pensie prevăzută pentru 1 septembrie, creşterea ratelor la creditele în lei, comisioane mai mari plătite de români administratorilor privaţi din Pilonul II de pensii.

"Asta cer PNL şi USR de dragul unor corporaţii supărate că trebuie îşi reducă puţin profiturile din cauza Ordonanţei 114. Nu vom permite acest lucru!", a transmis PSD. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

2 Scenariu șoc la Moscova / Rusia vrea să atace Europa în alianță cu SUA

3 Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor

4 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

5 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată