Publicație maghiară: Ruperea Transilvaniei este doar o chestiune de timp?

Publicatia Magyar Idok citeaza o afirmatie facuta de Cristian Tudor Popescu la Pro TV, potrivit caruia cel mai mare pericol pentru integritatea României nu îl reprezintă nicidecum năzuinţele spre autonomia Ţinutului Secuiesc, ci ruperea potenţială a Transilvaniei.

Magyar Idok, citata de Rador, scrie ca CT Popescu consideră drept real riscul ca, în pofida năzuinţelor contrare de la Bucureşti, românimea din Transilvania aflată în curs de a deveni locomotiva dezvoltării economice a ţării să formuleze în viitorul apropiat intenţia ruperii.

“Dacă ne uităm pe hartă vedem că România de Sud şi Moldova înconjoară Transilvania ca un fel de seceră roşie. Ca o seceră a acelei puteri, pe care o votează din patru în patru ani masa de oameni săraci, inculţi. În schimb, în Transilvania există o pondere de oameni conştienţi care gândesc pentru viitor şi care vor pune în curând în mod serios întrebarea: de ce ar renta pentru noi să aparţinem de România? Atunci ne vom confrunta cu o adevărată tragedie” – a spus Popescu, potrivit sursei citate.

Subiectul este considerat în România drept unul deosebit de delicat, deoarece eventuala independenţă a Transilvaniei ar schimba fundamental şi retorica faţă de maghiarime. Şi anume: atâta timp cât exprimarea idealului transilvanist poate fi calificată doar ca o abatere de la drum a câtorva intelectuali români, Transilvania poate fi apostrofată drept o parte de ţară periclitată de iredentismul maghiar. Însă prin amplificarea lobby-ului român nu se mai poate recurge doar la sperietura cu maghiarii.

“În cazul în care toate acestea se vor întâmpla, România va recădea în epoca iobăgiei. În tergiversarea construirii autostrăzilor mai simt şi acum spiritul erei Ceauşescu, când se încerca prin izolare legarea cu lanţuri a Transilvaniei de Bucureşti. Numai că, acum, Timişoara sau Clujul se află din toate punctele de vedere mai aproape de Budapesta sau de Viena. Or, cei de la Bucureşti nu sunt dispuşi să observe acest lucru” – a afirmat Popescu.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă