Putin nu a decis încă sancţiuni de represalii împotriva Statelor Unite (Kremlin)

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a ordonat încă sancţiuni de represalii împotriva Statelor Unite, deoarece Washingtonul nu a introdus încă noi restricţii asupra Moscovei şi nu este clar care vor fi acestea, a declarat luni Kremlinul, informează Reuters.

Departamentul de Stat a anunţat miercurea trecută noi sancţiuni, făcând Moscova responsabilă de otrăvirea unui fost spion rus în Marea Britanie în luna martie, ceea ce Rusia neagă.

Ministerul rus de Externe a declarat că lucrează la posibile măsuri de represalii.

Întrebat luni despre eventualele contramăsuri ruse, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că este prea devreme să spună care ar putea fi acestea.

"A existat un anunţ despre noi sancţiuni (americane), au existat informaţii că un pachet (de sancţiuni) este în pregătire sau deja pregătit, dar nu au fost încă introduse şi, bineînţeles, nu există informaţii clare cu privire la ce anume vor fi aceste restricţii", a declarat Peskov reporterilor.AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi

5 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor