Putin s-a aflat în spatele tentativei de otrăvire, declară Aleksei Navalnîi

Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi a declarat pentru săptămânalul german Der Spiegel că preşedintele Vladimir Putin s-a aflat în spatele tentativei de otrăvire şi a subliniat că nu se teme, transmite Reuters.

În luna august, Navalnîi a fost transportat cu avionul din Rusia la Berlin după ce s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor intern. El a fost tratat în spitalul berlinez Charite pentru ceea ce Germania afirmă că a fost o otrăvire cu un agent toxic cu potenţial letal. În cursul lunii septembrie a fost externat.

''Susţin că Putin se află în spatele infracţiunii şi nu am nicio altă versiune despre ceea ce s-a întâmplat'', a declarat Aleksei Navalnîi pentru săptămânalul german, care va publica interviul integral în cursul zilei de joi.

Occidentul a cerut explicaţii din partea Kremlinului, care a negat orice implicare în acest incident şi a afirmat că trebuie întâi să vadă dovada unei infracţiuni.

''Nu simţi nicio durere, dar ştii că mori'', a spus Navalnîi referitor la momentul în care agentul toxic a început să-şi facă efectul asupra sa. El a adăugat că va reveni în Rusia: ''Misiunea mea acum este să rămân curajos. Şi nu mi-e frică de nimic!''. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI