Rachete antiaeriene Patriot ar putea fi desfășurate în Lituania

În Lituania ar putea fi amplasate anul viitor sisteme de rachete antiaeriene Patriot, odată cu desfășurarea batalionului multinațional al NATO, a declarat joi în fața presei la Vilnius un responsabil militar lituanian, relatează website-ul postului Fox News.

Generalul Vitalijus Vaiksnoras a subliniat că în prezent au loc discuții despre posibilul transfer al acestor sisteme în Lituania și încă nu s-a luat nicio decizie.

Sistemele americane Patriot sunt proiectate pentru apărarea împotriva avioanelor, dar și a rachetelor balistice.

NATO a decis în luna iulie ca anul viitor să desfășoare patru batalioane multinaționale în Polonia și în cele trei state baltice (Estonia, Letonia și Lituania), ca răspuns în fața intensificării activității militare a Rusiei în zonă.

Potrivit generalului citat, primele trupe din cadrul batalionului care va avea baza în Lituania vor sosi în această țară în luna martie, iar până în luna iulie batalionul va fi deplin operațional.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

2 Scenariu șoc la Casa Albă / De ce crede un analist că Donald Trump ar putea demisiona

3 Generalul Ben Hodges îl acuză pe Donald Trump că a fost cumpărat de Putin

4 Cronica unui spital zguduit de scandaluri. Șpăgi pentru angajări, concursuri aranjate și medicamente scoase din circuit

5 Analizele de sânge s-ar putea schimba pentru milioane de oameni. Cercetătorii au descoperit o cauză a diagnosticelor greșite