Rafila, îngrijorat de următorul sezon gripal. „Pentru prevenirea COVID-19 în şcoli se menţine planul de până acum”

Rafila, îngrijorat de următorul sezon gripal. „Pentru prevenirea COVID-19 în şcoli se menţine planul de până acum”

Pentru prevenirea COVID-19 în şcoli în acest an, se va menține planul de până acum, în care contează capacitatea sistemului medical de a primi persoanele infectate, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. El a adăugat de asemenea că se aşteaptă la un sezon gripal mai serios, relatează News.ro .

Alexandru Rafila - final stare de alertă - 8 mar 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Rafila a afirmat că în ciuda pandemiei şcolile nu au fost închise în valurile trecute Foto: Arhivă

”La începutul acestui an am elaborat un set de recomandări pe care le-am transmis Ministerului Educaţiei, a fost distribuit Inspectoratelor Şcolare, directorilor de unităţi de învăţământ. Sunt câteva lucruri simple pe care le avem cu toţii la îndemână. Aceste măsuri sunt universale, previn şi infecţia cu coronavirus, previn şi gripa, pentru că e posibil să avem un sezon gripal mai serios în acest an, după o pauză de 2-3 ani, şi nu vom schimba în niciun fel abordarea care a reuşit să menţină şcolile deschise”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a menționat de asemenea că, în ciuda pandemiei, şcolile nu au fost închise în valurile 5 şi 6.

”Remarcaţi faptul că în anul 2022, practic, în ciuda vremurilor pandemice, valul 5 şi 6, şcolile nu au fost închise pentru că abordarea nu a fost legată de numărul de cazuri, ci de capacitatea sistemului medical de a primi persoane infectate. Am dezvoltat în paralel serviciile ambulatorii. Acum avem experienţă, e bine să continuăm cu acest model de bună practică care şi-a dovedit experienţa, a ţinut şcolile deschise, economia deschisă şi viaţa socială deschisă”, a explicat Rafila.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret

3 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

4 BREAKING Noi politicieni și bugetari cu proprietăți peste hotare! Mulți medici și profesori universitari, o proaspătă angajată din Ministerul Economie…

5 Cine se află în spatele politicii externe anti-europene a lui Trump?