Raluca Prună: Cele mai multe probleme din "Memorandumul privind justiția" sunt vechi

Cele mai multe probleme din "Memorandumul privind justiția" sunt vechi, a declarat vineri ministrul Raluca Prună, la finalul întâlnirii cu reprezentanții sistemului judiciar.

"Cele mai multe dintre problemele din memorandum sunt lucruri valide, sunt vechi, sunt probleme vechi ale justiției din România", a precizat Raluca Prună.

De asemenea, ministrul a făcut referire și la o solicitare care apare în "Memorandumul privind justiția" legată de numirile din parchete.

"Una dintre cererile din memorandum este ca numirile la nivelul parchetelor să nu mai fie politice. Cum ar fi să spun acum că numirile sunt politice, când eu sunt chezașul faptului că am făcut o procedură absolut corectă, care nu este deloc politică. Singurul lucru politic este faptul că eu sunt într-un guvern, nefiind un om politic", a arătat ministrul Justiției.

De altfel, Raluca Prună a precizat că va avea o întâlnire cu președinții curților de apel, pe 29 și 30 septembrie, la Sinaia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR