Raluca Prună: Nu am de gând să propun nicio măsură de grațiere sau de amnistie

Raluca Prună: Nu am de gând să propun nicio măsură de grațiere sau de amnistie

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a anunțat joi că nu intenționează să propună o lege de grațiere sau amnistie, chiar dacă au existat presiuni în acest sens în spațiul public.

"Am simțit o foarte mare presiune. De altfel, presiunea a fost și publică. (...) Nu am de gând să propun niciun fel de măsură de grațiere și de amnistie. De ce? Pentru că asta nu ar rezolva cauza. Noi avem o problemă de condiții în penitenciar și presupunând prin absurd că mâine toată lumea ar ieși din penitenciar, condițiile rămân aceleași. Și sistemul judiciar din România va continua să condamne persoane care se vor duce în aceleași condiții și vor avea exact aceleași probleme" a declarat Raluca Prună la Digi 24.

Ea a apreciat că soluția problemelor din penitenciare nu ar fi grațierea, ci identificarea și apoi rezolvarea cauzelor care au condus la situația actuală.

"Soluția este să umblăm la cauze, cauzele sunt multiple, sunt niște cauze de sistem și am să deschid această dezbatere în care cred că-i datorez publicului din România cifre, ca să încetăm cu miturile urbane. Se spune, de exemplu, că avem cele mai mari pedepse din Uniunea Europeană. Fals, nu este așa. (...) Se mai spune că avem cea mai mare populație carcerală din Uniunea Europeană. Și acest lucru este inexact (...), suntem în media europeană. (...) Ceea ce avem este un deficit de locuri în penitenciare. De ce avem asta? Din cauza faptului că, în 26 de ani, în afară de strategii, mare lucru nu s-a făcut", a precizat ministrul.

Referitor la faptul că nemulțumirile persoanelor aflat în detenție și-au găsit ecou în clasa politică, Raluca Prună a apreciat că politicienii sunt datori să asculte doleanțele tuturor cetățenilor, inclusiv ale celor care execută o pedeapsă privativă de libertate.

"N-am văzut, ca cetățean, așa o aplecare teribil de mare a politicienilor cu privire la condițiile din penitenciare cum văd acum, când, din păcate, unii dintre politicieni sunt ei înșiși subiecte de drept penal (...) și sunt ei înșiși cei care ajung acolo să vadă pe pielea lor care sunt condițiile", a adăugat ministrul Justiției.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”