Rămăşiţele unei păsări de trei ori mai mare decât un struţ, descoperite în nordul Mării Negre

O pasăre uriaşă, de trei ori mai mare decât un struţ, ar fi trăit odată în Europa, conform unor rămăşiţe fosilizate descoperite în Crimeea, informează joi Press Association.

În urma analizelor efectuate asupra unui os din scheletul coapsei, descoperit în peştera Taurida de pe coasta de nord a Mării Negre, oamenii de ştiinţă au estimat că pasărea avea aproximativ 450 de kilograme şi o înălţime de circa 4,5 metri, mult peste cea a oamenilor primitivi care trăiau în zonă în urmă cu 1,5 - 2 milioane de ani.

Potrivit cercetătorilor, este pentru prima dată când a fost consemnată prezenţa unei păsări atât de mari în emisfera nordică.

''Când am simţit iniţial greutatea păsării al cărei os îl ţineam în mână, am crezut că este vorba despre o fosilă de pasăre-elefant pentru că nicio altă pasăre de o asemenea dimensiune nu a mai fost raportată din Europa'', a declarat doctor Nikita Zelenkov de la Academia de Ştiinţe din Rusia, autor principal al studiului.

''Însă, în mod surprinzător, structura osului a dezvăluit o altă poveste'', a adăugat cercetătorul.

Cu toate că pasărea nu era capabilă să zboare, oamenii de ştiinţă cred că se deplasa rapid datorită oaselor sale lungi şi suple, care ar fi jucat un rol esenţial în supravieţuirea ei.

Se estimează că pasărea aparţinea speciei Pachystruthio dmanisensis şi constituia o sursă de carne, oase, pene şi coji de ouă, utile oamenilor primitivi care au venit din Africa şi s-au stabilit în Europa.

Potrivit studiului publicat în Journal of Vertebrate Paleontology, deşi specia era cunoscută anterior, aceasta este pentru prima dată când au fost calculate dimensiunile păsării prin măsurătorile efectuate asupra osului femur, cu ajutorul cărora s-a putut estima greutatea.

Conform calculelor, pasărea era de două ori mai mare decât cel mai mare exemplar de moa, de trei ori mai mare decât struţul comun şi aproape la fel de grea ca un urs polar adult.

Descoperirea a fost realizată întâmplător, în vara anului trecut, în timpul lucrărilor de construcţie a unei noi autostrăzi. În acelaşi loc au fost găsite şi alte rămăşiţe, inclusiv cele ale unui bizon.

''Rămăşiţe de mamut au fost aduse la lumină anul trecut, iar în acel sit s-ar putea afla în continuare mai multe mărturii ce ne pot oferi informaţii despre trecutul îndepărtat al Europei'', a subliniat Zelenkov. AGERPRES


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

2 Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu

3 Zile libere de Paște 2026 / Cât durează minivacanța angajaților din România. De când se întorc elevii la școală

4 Ne urăsc sau ne iubesc? / Adevărul nefiltrat despre ce cred ucrainenii despre români aflat direct de pe străzile Kievului

5 Tânăra de 33 de ani care a făcut achiziția Carrefour, fiica unuia dintre frații Pavăl, deținătorii Dedeman